Ofertele la gaze, cu până la 23% peste plafon; zona reglementată continuă după 31 martie (ministru)

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate
bine informată.

Ofertele din piața gazelor naturale pentru consumatorii casnici au fost cu 18-23% peste nivelul plafonat de 0,31 lei/kWh, motiv pentru care zona reglementată va fi menținută și după 31 martie, pentru a evita o creștere bruscă a prețurilor, a declarat luni ministrul Energiei, Bogdan Ivan, la o conferință de specialitate.

La 31 martie 2026 urma să expire mecanismul actual de plafonare a prețurilor la gaze naturale.

Ministrul Energiei a fost întrebat, în cadrul evenimentului, dacă perioada post intervenție poate fi transformată într-un moment de maturizare și de creștere a pieței energiei.

‘Este evident că acolo trebuie să tindem, iar tendința inițială, inclusiv pentru data de 31 martie, în cazul gazelor naturale, a fost aceeași – și anume de a avea o piață suficient de matură, în așa fel încât să nu ajungem la intervenții din partea statului. Tranzităm o perioadă extrem de complicată, în care, din punct de vedere al inflației și al deficitului bugetar, ne aflăm într-un context sensibil social, politic și economic. Clipa în care am avut oferte în piață și cu 18%, și cu 20%, și cu 23% mai mari decât prețul de 0,31 lei/kWh a făcut evident faptul că nu doar Ministerul Energiei, ci și întregul Guvern și Banca Națională au simțit nevoia de a găsi o metodă, împreună cu piața, prin care să nu fie distorsionat prea mult mecanismul de piață liberă și să ne asigurăm că avem o protecție și a puterii de cumpărare – și așa erodată în ultima perioadă – și a consumatorilor casnici din piață’, a menționat ministrul Energiei, la Romanian Energy Market Conference, organizată de Asociația Energia Inteligentă (AEI).

El a subliniat că, în cazul consumatorului industrial, nu există probleme, în condițiile în care există contracte bilaterale definite iar prețul este sub cel plafonat de 0,37 lei.

Totodată, el a precizat că există un act normativ aflat în transparență decizională, care va fi adoptat cel târziu săptămâna viitoare.

‘Dorința inițială pe care am avut-o, așa cum știu și operatorii din piață, a fost aceea de a merge 100% pe o formă de liberalizare totală. În momentul de față avem o zonă reglementată și vom avea o zonă reglementată. Avem un act normativ aflat în transparență decizională, care va fi adoptat cel mai probabil săptămâna viitoare, dacă nu chiar în această săptămână, pentru a avea o oarecare predictibilitate pentru etapa post 31 martie, tocmai pentru a ne asigura că nu avem un spike (vârf, n.r.) al prețului la consumatorul casnic final’, a mai spus Bogdan Ivan.

În ceea ce privește evoluția pieței gazelor după 31 martie, ministrul Energiei a subliniat necesitatea unui dialog extins cu toți actorii implicați, pentru stabilirea unui cadru predictibil și echilibrat.

‘Din punct de vedere al pieței, ceea ce doresc, împreună cu reprezentanții structurilor patronale, care sunt în dialog cu reprezentanți ai mediului academic și cu specialiștii în domeniu, este să avem o consultare clară, începând cu etapa post 31 martie, încă de acum, pentru a ne asigura, împreună cu reglementatorul, că există condiții corecte, pe modelul statelor din vestul Europei, în care nimeni nu poate să suspecteze că suntem în contradicție cu principiile de acolo și că, în momentul de față, sunt principii care nu se pot adapta României, să ne asigurăm că avem condiții optime, că avem un preț corect la consumatorul final și să închidem odată acest diferend al discuțiilor și declarațiilor dintre diferiți stakeholderi’, a mai spus ministrul.

Totodată, Bogdan Ivan a arătat că își dorește un dialog constructiv și o decizie bazată pe consultare, care să permită revenirea la mecanisme de piață funcționale în perioada următoare.

‘Eu asta îmi doresc, dar, în același timp, sunt obligat ca atunci când situația o cere și, de această dată, din nefericire a cerut-o, într-un context extrem de sensibil din punct de vedere politic și economic, să intervenim într-o formă în care cred că vom putea, în anul care urmează, să reglăm total mecanismele de piață, pentru că nu există premisa ca și anul viitor să existe aceleași condiții ca și cele de astăzi. Ideea este foarte clară, cea pe care vreau să o transmit: dialog constructiv, decizie luată în baza consultării și a discuțiilor intersectoriale și o abordare prin care ne uităm la echilibrul economic și social care are de suferit în această perioadă’, a adăugat ministrul. AGERPRES/(AS – redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Irina Giurgiu)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat
exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de
dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice
modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă,
în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea
ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing – [email protected].

Piețele financiare au reacționat moderat la bombardamentele SUA și Israelului asupra Iranului, întrucât o parte din riscul geopolitic era deja inclus în prețuri, însă pe termen scurt va domina aversiunea față de risc, cu aprecieri ale dolarului și creșteri semnificative ale cotației petrolului, potrivit unei analize realizate de o firmă global

Efectele indirecte ale conflictului din Orientul Mijlociu pot fi substanțiale asupra României, în special prin canalele energetice și prin deteriorarea încrederii pe piețele financiare, susține președintele Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR), Flavius Jakubowicz.

‘Conflictul militar actual d

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că a depus luni plângere penală împotriva dezinformărilor cu privire la dărâmarea barajelor.

‘Vreau să menționez faptul că am reușit să depunem astăzi plângere penală împotriva dezinformărilor cu privire la securitatea națională, adică cu privire la baraje, o serie

Aproape 90 de construcții ilegale au fost dărâmate pe plajele din Năvodari, Mamaia, Eforie, Tuzla și Mangalia, a declarat, luni, ministrul Mediului, Diana Buzoianu, în plenul Camerei Deputaților.

‘În ultimele luni de zile, Ministerul Mediului a scos de la sertar un raport care zăcea acolo de trei ani de zile, care a arăta

Creșterea accelerată a prețului petrolului, după izbucnirea conflictului din Orientul Mijlociu, ar putea conduce la o majorare de 10-15% a prețului combustibilului în următoarele săptămâni, cu efecte de runda a doua asupra inflației din România, a afirmat, pentru AGERPRES, Adrian Codirlașu, președintele CFA România.

Barajul de la Mihăileni va fi realizat în continuare, iar documentele vor fi refăcute cu respectarea tuturor prevederilor legale și vor fi complete, a declarat, luni, ministrul Mediului, Diana Buzoianu, la Ora Guvernului.

‘Sunt un pic îngrijorată, pentru că o minciună care a fost spusă de foarte multe ori a ajuns inclusiv &icir

O soluție pentru facilitarea accesului furnizorilor locali de carne de porc, de dimensiuni mici, la marile lanțuri comerciale ar putea fi o mai bună organizare în asociații, cooperative sau alte forme de organizare colectivă, consideră președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu.

‘Avem în derulare, încă de anul

Consiliul Concurenței monitorizează constant evoluțiile din sectorul distribuției de carburanți, pentru a se asigura că modificările de preț sunt determinate de factori obiectivi, a transmis, luni, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu.

‘Noi monitorizăm constant evoluțiile din sectorul distribuției de carburanți, inclusiv

Înmatriculările de autoturisme noi din România au scăzut în februarie 2026 cu 24,4% față de aceeași lună a anului trecut, potrivit datelor preliminare publicate de Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI) și prelucrate de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA).

În to

Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) organizează marți Gala ‘Women in Economy’, după șapte ediții consecutive care au redefinit standardele recunoașterii leadershipului feminin în România și după extinderea internațională a conceptului la Viena și Paris.

‘An de an, Gala Women in Economy a depășit statutul unei ce

Rezervele valutare la Banca Națională a României au scăzut, la 28 februarie 2026, la nivelul de 65,023 miliarde de euro, de la 65,812 miliarde de euro la 31 ianuarie 2026, a anunțat luni banca centrală, printr-un comunicat.

‘În cursul lunii au avut loc următoarele operațiuni: intrări de 3,574 miliarde euro, reprezentând: modificarea rezer

Stim cu totii,  sunt foarte multe dezbateri despre electrificare și baterii mai performante, insa un instrument de gradinarit foarte ulitzat refuza sa cedeze vreun procent: motocoasa pe benzină. Nu din inerție, ci pentru că pe un teren de dimensiuni mai mari, în august, cu iarba înaltă și soarele pe cer — cifrele bat orice teorie.

Românii vor resimți un șoc la raft chiar din această lună, pentru că prețul carburanților dictează în foarte mare măsură prețul final al bunurilor de larg consum, iar agricultura, procesarea alimentelor și distribuția depind masiv de motorină, susține consultantul economic Adrian Negrescu.

‘Agricultura, procesarea alimentelor și distribuția dep

În anul 2024, 35,2% din toate funcțiile de conducere din Uniunea Europeană erau deținute de femei, în creștere de la 31,8% în 2014, arată datele publicate luni de Eurostat în avanpremiera Zilei Internaționale a Femeii.

Între țările UE, în 2024, cea mai mare pondere a femeilor în funcții de conducere a fost înregi

Sursa: www.agerpres.ro

Chirițoiu: Monitorizăm evoluțiile din sectorul distribuției de carburanți; nu am vrea să vedem comercianți care profită de contextul internațional

APIA: Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut cu 24,4% în februarie; mașinile electrice au crescut cu 35%