Oficiul European de Brevete a primit aproape 200.000 de cereri,în 2024 – România a trimis cu 50% mai multe solicitări

Potrivit unui comunicat al OEB, din România au fost trimise 63 de cereri pentru brevet european (+50% faţă de anul 2023), domeniile principale fiind tehnologia medicală (11 solicitări) şi domeniile legate de IT, inclusiv tehnologia informatică şi metodele IT pentru management (8). În acest context, cel mai puternic solicitant român a fost, pentru al doilea an consecutiv, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava.

La nivel global, activitatea intensă de brevetare a rămas aproape similară cu cea din anul precedent, respectiv 199.264 de cereri de brevete transmise faţă de 199.452, în anul anterior (-0,1%), după trei ani de creştere semnificativă. Astfel, SUA şi-au menţinut poziţia de ţară principală de origine a cererilor pentru brevet european, urmate de Germania, Japonia, China şi Coreea de Sud. Totodată, statele-membre ale OEB au reprezentat 43% dintre cererile depuse, în timp ce 57% au provenit din afara Europei.

Pe ansamblu, cererile de brevet din Europa (ce includ toate cele 39 de state membre OEB) au crescut cu 0,3%, în timp ce în cazul celor din afara Europei au scăzut uşor (-0,4%). Majorarea numărului de cereri a fost susţinută de Elveţia (+3,2%) şi Regatul Unit al Marii Britanii (+3,1%), în timp ce din rândul celor 27 de state-membre ale UE, Germania a raportat o creştere de 0,4% şi Franţa, de 1,1%.

Din totalul cererilor transmise la OEB în 2024, tehnologia informatică, care include invenţiile legate de Inteligenţa Artificială, a fost, pentru prima dată, principalul domeniu pentru cererile de brevet european, cu 16.815 de cereri. De asemenea, maşinile electrice, aparatele şi energia au înregistrat cea mai mare creştere, anul trecut (+8,9% faţă de 2023), datorită progreselor înregistrate în domeniul tehnologiilor energetice curate, în special în domeniul bateriilor (+24%). Între timp, comunicaţiile digitale, care cuprind invenţiile legate de reţelele mobile, au înregistrat o scădere de 6,3%.

În ceea ce priveşte companiile, Samsung a fost noul solicitant principal la OEB în 2024 (ultima dată conducând clasamentul în 2020), urmată de Huawei, LG, Qualcomm şi RTX. Top 10 include patru companii din Europa, două din Coreea de Sud, două din SUA şi câte una din China şi Japonia.

Raportul de specialitate relevă faptul că, în perioada analizată, 22% dintre cererile pentru brevet depuse la OEB provenind din Europa veneau de la inventatori individuali sau IMM-uri (cu mai puţin de 250 de angajaţi), iar alte 7% de la universităţi şi organizaţii publice de cercetare.

În acelaşi timp, una din patru cereri de brevet include o femeie-inventator, uşor sub media de 25% a statelor-membre OEB. În rndul principalelor ţări de depozit (peste 2.000 de cereri), Spania a condus cu 42%, apoi Belgia (32%) şi Franţa (31%).

Sistemul brevetului unitar, lansat în 2023, continuă să se dezvolte şi oferă inovatorilor o protecţie prin brevet mai simplă şi mai accesibilă în 18 state-membre ale UE, cu o singură cerere adresată OEB. România face parte din acest sistem de la 1 septembrie 2024, ceea ce înseamnă că de atunci toate brevetele europene cu efect unitar acoperă automat şi ţara noastră.

Conform datelor centralizate pentru anul trecut, protecţia unitară a fost solicitată în cazul a 25,6% din totalul brevetelor europene acordate de OEB, respectiv peste 28.000 de cereri. Titularii de brevete din statele membre ale OEB au avut cea mai mare rată de acceptare, cu o medie de 36,5% din brevetele lor europene transformate în brevete unitare.

Pentru România, rata de acceptare a fost de 52,6%, în timp ce pentru alte regiuni a fost mai scăzută: Coreea de Sud (18,9%), China (17,9%), SUA (16%) şi Japonia (7,9%).

Principalii solicitanţi de brevete unitare au fost: Johnson & Johnson, Siemens, Samsung, Qualcomm şi Volvo Group. Pe de altă parte, entităţile mai mici sunt mai înclinate să utilizeze sistemul, IMM-urile şi universităţile europene având o rată de adoptare de 57,5%, notează realizatorii Indexului brevetelor.

Cu 6.300 de angajaţi, OEB este una dintre cele mai mari instituţii de servicii publice din Europa. Oficiul are sediul central în Munchen şi birouri deschise în Berlin, Bruxelles, Haga şi Viena. Prin procedura centralizată de acordare a brevetelor a OEB, inventatorii pot obţine o protecţie de înaltă calitate a brevetelor în până la 45 de ţări, acoperind o piaţă de aproximativ 700 de milioane de persoane.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Ultima oră! A început forajul în proiectul Neptun Deep din largul Mării Negre

VIDEO Elisabeta Lipă a fost premiată de Casa Regală: ‘Un moment de neuitat pentru canotajul românesc’