Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) anunţă că a început controlul general privind activitatea desfăşurată, în perioada 2023 – 2024, de cincisprezece organisme de gestiune colectivă, verificările fiind efectuate conform prevederilor legale în vigoare.
”Din data de 29 septembrie 2025, ORDA a început controlul general privind activitatea desfăşurată, în perioada 2023 – 2024, de un număr de 15 organisme de gestiune colectivă, verificările fiind efectuate conform prevederilor legale în vigoare”, informează ORDA.
Cu acest prilej, între altele, vor fi verificate următoarele: respectarea legislaţiei în activitatea organelor de conducere şi control ale organismului de gestiune colectivă, mandatele şi repertoriul gestionat, activitatea de colectare, activitatea de repartiţie, îndeplinirea obligaţiilor de transparenţă, costurile organismului de gestiune colectivă, activitatea de elaborare a metodologiilor conform prevederilor legale.
Pe parcursul controlului, vor fi avute în vedere şi sesizările punctuale, făcute la ORDA, cu privire la activitatea desfăşurată de organismele de gestiune colectivă în perioada controlată. În acest sens, orice reclamaţie sau sesizare poate fi depusă prin accesarea portalului eORDA sau pe e-mail la adresa [email protected].
Cele 15 organisme de gestiune colectivă controlate sunt: Asociatia pentru Drepturile Producatorilor de Fonograme din Romania (ADPFR), Asociaţia pentru Gestiunea Drepturilor Editorilor (AGDE), AOTO (Asociaţia Opera Teologică Ortodoxă), Asociaţia Română pentru Artisti Interpreţi sau Executanţi (ARAIEX), COPYRO- Societate de Gestiune Colectiva a Drepturilor de Autor, Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi (CREDIDAM), DACIN SARA, OPERA SCRISĂ.RO, PERGAM (Societatea Autorilor şi Editorilor Români de Opere Ştiinţifice), SOPFIA (Societatea Producătorilor de Film şi Audiovizual), UCMR ADA (Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor), UNART (Uniunea Naţională a Artiştilor din România), UPFAR-ARGOA (Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din România – Asociaţia Română de Gestiune a Operelor din Audiovizual), UPFR (Uniunea Producătorilor de Fonograme din România), VISARTA (Societatea de Gestiune Colectivă a Drepturilor de Autor în Domeniul Artelor Vizuale).


