Ofiţer de Poliţie din Mureş, reţinut pentru că a adus din afară şi a vândut, timp de trei ani, maşini second-hand/ În acelaşi dosar a fost reţinut şi un bărbat care provoca accidente cu unele dintre aceste maşini ca să încaseze bani din asigurările RCA

Un ofiţer de Poliţie din cadrul Inspectoratului de poliţie Judeţean Mureş a fost reţinut de procurorii DNA, fiind acuzat că a adus din afara României şi a vândut, timp de trei ani, maşini second-hand. În acelaşi dosar a fost reţinut şi un bărbat acuzat că provoca accidente cu unele dintre aceste maşini ca să încaseze bani de la firmele de asigurări RCA. Potrivit anchetatorilor, poliţistul ar fi obţinut, de pe urma dosarelor de daună, suma de 150.000 lei.

Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Târgu Mureş au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând din 13 noiembrie 2024, a ofiţerului de Poliţie Marius Manea, de la Biroul rutier al Poliţiei municipiului Târgu-Mureş pentru efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii (4 infracţiuni), înşelăciune, fals intelectual, fals în declaraţii, uz de fals, fals în înscrisuri sub semnătură privată, sustragerea sau distrugerea de înscrisuri (toate săvârşite în forma autoratului, complicităţii sau participaţiei improprii, în total 46 de infracţiuni).

De asemenea, procurorii au dispus măsuri similare şi în cazul unei persoane fără calitate specială, pentru complicitate la înşelăciune (4 infracţiuni), fals în declaraţii (2 infracţiuni), complicitate la fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată (2 infracţiuni) şi complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2021-2024, ofiţerul de Poliţie Marius Manea ar fi cumpărat şi vândut autovehicule şi piese ale acestora (22 de situaţii), cu scopul obţinerii de profit, lucru incompatibil cu funcţia, atribuţia şi însărcinarea pe care acesta le avea ca ofiţer de poliţie judiciară.

„Activitatea infracţională a inculpatului ar fi vizat cu preponderenţă cumpărarea de autoturisme din afara ţării, pe care ulterior le vindea pe piaţa auto second-hand. Unele dintre aceste autoturisme ar fi fost folosite de inculpatul Manea Marius la provocarea intenţionată de accidente rutiere, în scopul de a încasa bani de la firmele de asigurări RCA. În majoritatea cazurilor, inculpatul Manea Marius ar fi beneficiat de sprijinul inculpatului M.M.V., precum şi de sprijinul altor persoane. Accidentele simulate ar fi avut loc în diferite oraşe din România, între care Târgu Mureş, Braşov, Alba Iulia, Turda, dar şi în Germania”, menţionează anchetatorii.

Potrivit acesora, Manea ar fi obţinut, de pe urma dosarelor de daună aprobate de către societăţile de asigurări, potrivit estimărilor de la acest moment, suma de 150.000 lei. Ca exemplu, în luna iunie 2023, Marius Manea ar fi indus în eroare cu intenţie, prin mijloace frauduloase, o societate de asigurări, cu ocazia instrumentării unui dosar de daună, declarând în mod neadevărat că tamponarea intenţionată a autoturismului Audi A7 deţinut de inculpat şi un alt autoturism ar fi fost un eveniment neprevăzut.
 
„În urma acestor demersuri efectuate de către inculpat pentru a repara pe banii societăţii de asigurări diverse daune survenite în timp ale autoturismului mai sus menţionat, societatea asiguratoare ar fi virat inculpatului suma de 33.140 de lei. În perioada iunie 2022 – iunie 2023, inculpatul ar fi folosit informaţii nedestinate publicităţii referitoare la datele personale ale unor persoane  (pe care erau înmatriculate  diverse autovehicule), informaţii pe care acesta le-ar fi obţinut în virtutea funcţiei, prin verificarea bazelor de date şi pe care acesta le-ar fi divulgat unor persoane apropiate pentru desfăşurarea de activităţi comerciale”, mai arată anchetatorii.

Cei doi urmează să fie prezentaţi, joi, 14 noiembrie, Tribunalului Mureş cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Ionuţ Stroe (PNL): Lasconi încearcă să transmită public tot felul de acuze, că ar fi ameninţată. Nu am mai auzit de asemenea grozăvii de pe vremea lui Dragnea, pe care îl urmăreau agenţii secreţi prin Bucureşti

Rusia este deschisă la orice discuţii de pace cu Ucraina, dacă Trump le iniţiază, afirmă un diplomat rus de rang înalt