Olt: Bărbat, reţinut după ce a furat din casa unei femei 10.000 de euro şi mai multe bijuterii din aur

Un bărbat din Râmnicu Vâlcea a fost reţinut de poliţişti după ce a furat peste 10.000 de euro şi mai multe bijuterii din casa unei femei din Slatina.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt au anunţat, miercuri, că ancheta în acest caz a început la jumătatea lunii ianuarie, după ce poliţiştii din Slatina au fost sesizaţi de o femeie de 55 de ani cu privire la faptul că persoane necunoscute i-ar fi sustras din locuinţă suma de 10.000 de euro şi mai multe bijuterii din aur.

 
”În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, fiind continuate cercetările în vederea identificării autorilor, recuperării prejudiciului şi dispunerii măsurilor legale. În urma activităţilor investigativ-operative complexe desfăşurate, poliţiştii au identificat un tânăr de 33 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, bănuit de comiterea faptei”, au afirmat reprezentanţii IPJ Olt.

 
Poliţiştii au făcut trei percheziţii la domiciliul bărbatului, dar şi la locuinţe folosite de acesta, fiind descoperite mai multe bunuri.
 
Bărbatul a fost dus la audieri, fiind apoi reţinut pentru 24 de ore.

Autoritatea Palestiniană nu va participa ”în niciun caz” la guvernarea Fâşiei Gaza după război,i-a transmis Netanyahu lui Witkoff la Ierusalim

MAE îi atenţionează pe românii care se află sau vor să călătorească în Maroc că meteorologii au emis cod roşu de precipitaţii şi pericol de inundaţii pentru zona costieră