Olt: Miting al apicultorilor în fața Prefecturii – s-au solicitat ajutoare pentru ‘salvarea albinelor’ și a mierii românești

Zeci de apicultori au solicitat joi, în cadrul unui miting desfășurat în fața Instituției Prefectului Olt, măsuri concrete de sprijin pentru acest sector, menite să asigure stabilitatea și dezvoltarea durabilă a activității, prima solicitare fiind acordarea unei subvenții directe de 50 de euro pe familia de albine.

Apicultorii prezenți la miting, membri ai Asociației Crescătorilor de Albine Filiala Olt, au afișat mesaje precum ‘Miere românească, nu importuri dubioase’, ‘Stupii României au nevoie de sprijin’, ‘Vrem politici corecte pentru apicultori’, ‘Salvați apicultorii’, ‘Nu vrem compasiune, vrem soluții pentru apicultură’.

Foto: (c) CRISTINA MATEI / AGERPRES

‘Așteptăm ajutor de minimis pentru situații de calamitate, pentru că știm bine că în ultimii ani și albina, ca și celelalte sectoare vegetale, zootehnice, au suferit din cauza vremii, din cauza căldurilor, din cauza temperaturilor mari, și avem nevoie de acest ajutor de calamitate. Cerem exceptarea de la impozitare a vehiculelor omologate ca apicole și inspecția tehnică periodică pentru camioanele apicole la un interval de trei ani. Camioanele noastre apicole cu care transportăm stupii fac puțin kilometri, de aceea cerem ITP-ul la trei ani pentru că nu este confortabil să plecăm în primăvară sau toamnă cu stupii pe camioane la inspecțiile tehnice periodice. (…) Cerem reducerea cotei TVA pentru produsele destinate hrănirii familiilor de albine, sprijinirea valorificării mierii românești și protecția pieței interne, facilitarea accesului la finanțări naționale și europene destinate apicultorilor’, a spus președintele Asociației Crescătorilor de Albine Filiala Olt, Costin Pană.

Potrivit acestuia, apicultorii mai solicită facilitarea accesului la finanțări naționale și europene destinate sectorului, crearea unui laborator național de referință, pentru miere și reintroducerea apiculturii în Legea zootehniei.

Un apicultor din comuna Găneasa, Ion Chiriță, a afirmat că pentru a acoperi costurile ar trebui să vândă mierea cu 50 de lei pe kilogram, însă în prezent dacă o vinde unor procesatori obține doar 8,50 de lei pe kilogram și la piață o vinde cu circa 20 de lei pe kilogram.

Foto: (c) CRISTINA MATEI / AGERPRES

‘Dacă punem și cheltuielile care se fac începând acum, din primăvară, cu tratamente, cu deplasări în pastoral, cu motorină, cu cheltuiele ale noastre, cu mâncare…Vă dați seama că intrăm pe minus dacă o luăm așa. (…) Ar trebui să fie cel puțin 50 de lei pe kilogram mierea polifloră, 60 de lei pe kilogram să fie cea de salcâm ca să putem acoperi cheltuielile care intervin în sezon. Am în jur de 90 de familii de albine. Anul trecut a fost foarte prost, salcâmul nu a mers din cauză că a intervenit înghețul de primăvară. (…) Deci sunt condiții foarte grele pentru albine, și pentru ele și pentru noi’, a spus Ion Chiriță.

Acesta a menționat și problema soiurilor de floarea soarelui cultivate de fermieri, care s-ar autopoleniza și ar determina reducerea producției de miere.

Și un apicultor din comuna Drăghiceni a subliniat necesitatea respectării de către fermierii care cultivă rapiță a unei tehnologii care să favorizeze și cultura și să protejeze albinele.

‘Cer legalizarea tehnologiei la cultura de rapiță. Avem 30 de ani de când, an de an, albinele sunt omorâte din cauză că tehnologia rapiței se face la voia întâmplării. Fermierii nu sunt pregătiți, nu sunt îndrumați și nu sunt organizați de a respecta o tehnologie anume care să favorizeze producția de rapiță, cât și ocrotirea albinei’, a spus apicultorul din Drăghiceni.

La finalul mitingului, reprezentanții apicultorilor au avut o întâlnire cu prefectul Emil Albotă, în cadrul discuțiilor fiind abordate principalele dificultăți semnalate de apicultori, respectiv mortalitatea ridicată a familiilor de albine, utilizarea necorespunzătoare a pesticidelor în agricultură, lipsa sprijinului financiar, precum și problemele legate de valorificarea produselor apicole pe piață. Apicultorii i-au înmânat prefectului un memorandum cu solicitările lor, acesta asigurându-i că documentul va fi transmis Guvernului.

‘Înțelegem dificultățile reale cu care se confruntă apicultorii și vom acționa, în limita competențelor instituționale, pentru a sprijini acest sector’, a declarat prefectul Emil Albotă.

Filiala Olt a Asociației Crescătorilor de Albine Filiala are 221 de membri activi, iar în județul Olt activează, în total, circa 1.000 de apicultori înregistrați.

Prahova: Agent de la Penitenciarul Ploiești, acuzat de luare de mită și introducere ilicită de telefoane și alcool în unitate

ALT text recomandat: Ambasadorul Azerbaidjanului în România, Gudsi Osmanov, și Adrian-Victor Vevera, Director General ICI București, în cadrul unei întâlniri oficiale la sediul institutului.

Vizita Ambasadorului Republicii Azerbaidjan la ICI București consolidează cooperarea bilaterală în domeniul tehnologic