Olt: Organizaţia PNL şi-a propus să obţină 30% din voturi la alegerile parlamentare

Organizaţia liberală din judeţul Olt şi-a propus să obţină aproximativ 30% din voturi la alegerile parlamentare, fapt ce i-ar permite să câştige un mandat de senator şi două mandate de deputat, a declarat, vineri, preşedintele PNL Olt, deputatul Gigel Ştirbu.

Preşedintele PNL Olt a menţionat că nu a fost luată o decizie privind un număr de voturi de obţinut la alegerile parlamentare, însă obiectivul este să câştige trei mandate.

„Nu am luat o decizie până în acest moment, dar luând în calcul că în 2020 au ieşit la vot un număr de 135.000 de oameni, noi vrem să luăm spre 30% din acest număr de voturi pentru a ne asigura un minim de doi deputaţi şi un senator”, a spus Gigel Ştirbu.

Primarul comunei Nicolae Titulescu, Florin Tiutiu, anunţat drept candidat la Camera Deputaţilor pe a doua poziţie pe lista PNL Olt, a adăugat că în condiţiile unei prezenţe la vot similare celei din anul 2020 organizaţia liberală ar avea nevoie de aproximativ 40.000 de voturi pentru a-şi atinge obiectivul.

Conform propunerilor de candidaturi validate în forurile partidului, lista PNL Olt pentru Camera Deputaţilor va fi deschisă de preşedintele partidului, Gigel Ştirbu, pe locul al doilea va candida Florin Tiutiu iar pentru Senat, pe primul loc va candida primarul comunei Studina, Marian Vasile.

Tiutiu a fost ales primar al comunei Nicolae Titulescu din partea PSD şi a susţinut, în cadrul conferinţei de presă de vineri, că nu este incompatibil în cazul candidaturii pe listele PNL.

„Nu au venit cu nimic să spună concret conform căror prevederi aş fi incompatibil. De ce (social-democraţii – n.r.) mai ţin acolo trădători, oameni care nu sunt de acord? Conform legii eu nu sunt incompatibil pe listele PNL Filiala Olt”, a spus Florin Tiutiu. AGERPRES/(A – autor: Cristina Matei, editor: Antonia Niţă, editor online: Ady Ivaşcu)

Sursa: www.agerpres.ro

USR anunţă că a sesizat Comisia Europeană: Noua lege a pensiilor nu respectă PNRR

Ionuţ Stroe, despre proiectul care îi dădea posibilitatea şefului statului să candideze: Parlamentari iniţiatorii au depus în această dimineaţă o cerere de retragere a amendamentului de pe agenda parlamentară / Subiectul pentru noi este unul închis