Un bărbat în vârstă de 69 de ani, cu dublă cetăţenie româno-americană, a fost oprit în trafic, pentru un control, în oraşul Corabia din judeţul Olt şi a prezentat un document emis de autorităţile din SUA. El a fost dus apoi la sediul poliţiei pentru a fi făcute verificări care să arate dacă avea dreptul să conducă autovehicule în România. În timp ce se afla în sediul poliţiei, bărbatul s-a dezechilibrat şi a căzut, iar un echipaj cre a încercat să îi acorde primul ajutor nu l-a mai putut salva. Anchetatorii au stabilit că bărbatul a murit din cauza unui infarct miocardic acut.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt au anunţat, luni, că poliţiştii din Corabia au oprit pentru un control, la sfârşitul săptămânii trecute, pe DJ 544A, la ieşirea din oraş, un autoturism condus de un bărbat de 69 de ani, cu dublă cetăţenie română si americană.
”Întrucât acesta a prezentat un permis de conducere emis de autorităţile din Statele Unite ale Americii, iar la momentul controlului nu au fost prezentate documente din care să rezulte dreptul de a conduce autovehicule pe teritoriul României, persoana în cauză a fost condusă la sediul Poliţiei oraşului Corabia, în vederea efectuării unor verificări şi stabilirii situaţiei de fapt. În timp ce se afla în sediul unităţii de poliţie, bărbatul s-a dezechilibrat şi a căzut, suferind un traumatism la nivelul capului, pierzându-şi starea de conştienţă”, au transmis reprezentanţii IPJ Olt.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj de prim ajutor, care a făcut manevre de resuscitare, dar bărbatul nu a mai putut fi salvat, fiind constatat decesul acestuia.
În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
”Conform concluziilor preliminare ale medicului legist, decesul bărbatului s-ar fi datorat unei insuficienţe cardio-respiratorii acute, consecinţa unui infarct miocardic acut”, au mai afirmat poliţiştii.


