Olympique Marseille l-a transferat pe mijlocaşul danez Pierre-Emile Hojbjerg, de la Tottenham

Olympique Marseille a anunţat, luni, achiziţionarea mijlocaşului danez Pierre-Emile Hojbjerg de la Tottenham, sub formă de împrumut cu opţiune de cumpărare.

După mijlocaşul canadian Ismaël Koné, fundaşul Lilian Brassier şi extrema engleză Mason Greenwood, Hojbjerg este a patra achiziţie de vară a clubului din Marsilia, antrenat acum de italianul Roberto De Zerbi.

Hojbjerg, în vârstă de 28 de ani, s-a format în Danemarca şi şi-a început cariera profesionistă la Bayern Munchen, unde a jucat primul său meci înainte de vârsta de 18 ani şi a fost antrenat de Pep Guardiola.

În 2016, mijlocaşul s-a transferat în Anglia şi la Southampton. El a semnat cu Tottenham în 2020, unde a jucat sub comanda lui José Mourinho. OM nu a dat detalii despre condiţiile financiare ale transferului, dar presa sportivă a menţionat o opţiune de cumpărare obligatorie de aproximativ 13 milioane de euro.

Hojbjerg, care are 81 de selecţii pentru Danemarca, a avut o bunică de origine franceză şi vorbeşte foarte bine limba franceza.

Cel mai romantic traseu din Cinque Terre se redeschide după 12 ani – FOTO

Marcel Ciolacu: Anul trecut ne-am încadrat în deficitul asumat cu Comisia/ Europeană Vreţi să intrăm în logica în care, dacă vreţi, eu opresc orice investiţie şi avem deficit 3 la sută?