Faliile precum San Andreas nu repetă neapărat comportamentul din trecut, ceea ce înseamnă că următorul cutremur mare din California ar putea fi mai puternic decât orice altul înregistrat până acum, sugerează un nou studiu.
Noile informații despre comportamentul faliei au fost obținute în urma studiului cutremurului devastator din Myanmar din luna martie, care a ucis peste 5.000 de persoane și a provocat distrugeri pe scară largă. Oamenii de știință au descoperit că falia responsabilă, o „autostradă a cutremurelor” cunoscută sub numele de Falia Sagaing, s-a rupt pe o suprafață mai mare și în locuri în care nu se așteptau, pe baza evenimentelor anterioare.
Faliile sunt fracturi în scoarța terestră. Tensiunea se poate acumula de-a lungul faliei până când, în cele din urmă, aceasta se rupe brusc, provocând un cutremur. Deoarece falia Sagaing și cea San Andreas sunt similare, ceea ce s-a întâmplat în Myanmar ar putea ajuta cercetătorii să înțeleagă mai bine ce s-ar putea întâmpla în California.
„Studiul arată că viitoarele cutremure ar putea să nu fie simple repetări ale cutremurelor cunoscute din trecut”, a declarat într-o declarație coautorul studiului, Jean-Philippe Avouac, profesor de geologie și inginerie mecanică și civilă la Caltech. „Rupturile succesive ale unei falii date, chiar și atât de simple precum falia Sagaing sau San Andreas, pot fi foarte diferite și pot elibera chiar mai mult decât deficitul de alunecare de la ultimul eveniment.”
Falia San Andreas este cea mai lungă falie din California, întinzându-se pe aproximativ 1.200 de kilometri, de la sudul statului, la Salton Sea, până la nord, în largul coastei Mendocino. În 1906, o ruptură în secțiunea nordică a faliei a provocat un cutremur devastator cu magnitudinea de 7,9, care a ucis peste 3.000 de oameni, potrivit U.S. Geological Survey.
Cutremurele sunt cunoscute pentru imprevizibilitatea lor, dar geologii avertizează de mult timp că falia San Andreas va produce un alt cutremur masiv la un moment dat. De exemplu, zona cea mai apropiată de Los Angeles are o probabilitate de 60% de a fi afectată de un cutremur cu magnitudinea de 6,7 sau mai mare în următorii 30 de ani, conform USGS.
Falia Sagaing, lungă de 1.400 km, este similară cu falia San Andreas, ambele fiind falii lungi, drepte, cu deplasare laterală, ceea ce înseamnă că rocile alunecă orizontal, cu mișcare verticală redusă sau inexistentă.
Geologii se așteptau ca falia Sagaing să alunece undeva de-a lungul extinderii sale. Mai precis, ei credeau că ruptura va avea loc pe o secțiune de 300 km a faliei, unde nu s-au produs cutremure mari din 1839. Această previziune se baza pe ipoteza decalajului seismic, care anticipează că o secțiune blocată a unei falii — unde nu a existat mișcare pentru o lungă perioadă de timp — va aluneca pentru a ajunge la locul unde se afla inițial, potrivit declarației.
Cu toate acestea, în cazul Sagaing, alunecarea s-a produs pe o lungime de peste 310 mile (500 km) a faliei, ceea ce înseamnă că a ajuns din urmă și chiar a depășit-o. Cercetătorii au utilizat o tehnică specială pentru a corela imaginile satelitare înainte și după eveniment. Aceste imagini au revelat că, după cutremur, partea estică a faliei s-a deplasat spre sud cu aproximativ 10 picioare (3 m) față de partea vestică.
Oamenii de știință spun că tehnica de imagistică pe care au utilizat-o ar putea contribui la îmbunătățirea modelelor seismice viitoare. „Acest cutremur s-a dovedit a fi un caz ideal pentru aplicarea metodelor de corelare a imaginilor [tehnici de comparare a imaginilor înainte și după un eveniment geologic] dezvoltate de grupul nostru de cercetare”, a declarat în comunicat prima autoare a studiului, Solène Antoine, cercetătoare postdoctorală în geologie la Caltech.
„Acestea ne permit să măsurăm deplasările solului la falie, unde metoda alternativă, interferometria radar, este ineficientă din cauza fenomenului de decorelare [un proces de decuplare a semnalelor] și a sensibilității limitate la deplasările nord-sud.”
