OMS declanşează cel mai înalt nivel de alertă sanitară la nivel internaţional împotriva unei creşteri a cazurilor de mpox în Africa

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declanşat miercuri cel mai înalt nivel de alertă sanitară la nivel internaţional împotriva unei creşteri a cazurilor de mpox în Africa, relatează AFP.

”Astăzi (miercuri), Comitetul de urgenţe s-a reunit şi m-a infomat că, după părerea sa, situaţia constituie o urgenţă de sănătate publică de amploare internţaională. Am acceptat acest aviz”, a anunţat într-o conferinţă de prsă directorul general al OMS, dr Tedros Adhanom Ghebreyesus.

”Este o situaţie care ar trebui săne îngrijoreze pe toţi”, a subliniat el.

Această boală – cunoscută în trecut sub numele de variola maimuţei – a fost înregistrată în 16 ţări africane începând din ianuarie 2022, iar în 2024 decesele au crescut cu 160%.

Crin Antonescu: Astăzi, PNL trebuie să se hotărască dacă se resemnează cu rolul de mamă purtătoare a posterităţii, progeniturii politice a domnului Iohannis în plan intern sau îşi caută şi îşi afirmă identitatea post-prezidenţială

Discuţii în vederea unuia armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza, prevăzute joi la Doha. Directorii CIA, Mossad şi Shin Bet, la discuţii, prezenţa Hamas incertă. Bombardamente intensive în Fâşia Gaza