„Printre cei ucişi în Teheran s-au numărat zeci de rezidenţi ai unui complex de apartamente şi trei lucrători umanitari de la Crucea Roşie iraniană, în timp ce locurile avariate au inclus o clinică pentru copii cu autism şi un spital din Kermanshah”, a declarat organismul de anchetă într-un comunicat adresat jurnaliştilor.
„Acest lucru, precum şi lipsa raportată a unui avertisment prealabil eficient din partea Israelului, care poate afecta capacitatea populaţiei de a ajunge în siguranţă la adăpost, ridică preocupări serioase în legătură cu principiile proporţionalităţii, distincţiei şi precauţiei în temeiul dreptului internaţional umanitar”, conchide misiunea ONU.