ONU arată cu degetul un ”tir direct” rusesc de rachetă de croazieră de tip KH 101, lansată din avion, după ce Moscova a anunţat că Spitalul de copii ”Ohmatdît” din Kiev a fost lovit de o rachetă a apărării antiaeriene ucrainene

ONU consideră că este ”foarte probabil” ca un spital de copii din Kiev să fi fost vizat luni de un ”tir direct” rusesc cu rachetă, potrivit unor reprezentanţi ai Înaltului Comisariat ONU al Drepturilor Omului (OHCHR), relatează AFP.

Danielle Bell subliniază că este necesară o anchetă mai aprofundată, dar care se bazează pe imagini video, evocă o rachetă de croazieră de tip KH101 ”lansată de Federaţia rusă”.

”Analiza secvenţelor video şi evaluarea efectuată la locul incidentului arată că este foarte probabil ca spitalul de copii să fi suferit mai degrabă o lovitură directă decât pagube din cauza unui sistem de armament inteceptat”, declară ea într-o conferinţă de presă la Geneva.

”SPECIFICAŢII TEHNICE”

Autorităţile ruse au anunţat luni că spitalul a fost atins de o rachetă a apărării antiaeriene ucrainene şi nu de către una dintre armele sale.

”Factorii care sugerează că ar fi vorba despre o lovitură directă au la bază secvenţe video, care arată specificaţiile tehnice ale tipului de armă folosită”, subliniază Danielle Bell.

În aceste înregistrări ”se vede arma lovind în mod direct spitalul, în loc să  fie interceptată în zbor”, subliniază ea.

”Experţii noştri militari care au vizita locul ieri au observat pagube la instalaţie care corespund unui impact direct”, precizează ea.

Racheta de tip KH 101 este o rachetă de croazieră de tip aer-sol (trasă din avion) înarmată cu câteva sute de kilograme de explozivi.

”Ohmatdît” – cel mai mare spital pediatric din Ucraina – se află în apropiere de centrul Kievului şi a fost devastat de acest tir, soldat cu moartea a doi adulţi – un medic şi un vizitator -, a confirmat un purtător de cuvânt al Organizţaia Mondială a Sănătăţii (OMS), Tarik Jasarevic, în această conferinţă de presă.

Rusia a lansat 40 de rachete vizând mai multe oraşe în Ucraina, luni, care au ucis 38 de persoane în întreaga ţară şi au rănit alte 190 de persoane, potrivit unui bilanţ prezentat de către preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Danielle Bell a confirmat bilanţul de 38 de morţi şi avertizat că acesta poate creşte puternic.

Presiuni asupra lui Macron să-şi anuleze participarea la summitul NATO de la Washington. Cadre din Guverm şi partide aliate se tem de un acord al stângii asupra unui premier în absenţa şefului statului

Patru morţi în Belgorod, în urma unor atacuri ucrainene cu 38 de drone în alte cinci regiuni ruse de frontieră