O vastă operaţiune împotriva unei bande de falsificatori de tablouri semnate Picasso, Rembrandt şi Rubens a avut loc în Germania şi Elveţia, a anunţat vineri poliţia bavareză într-un comunicat.
Principalul suspect, un german în vârstă de 77 de ani, ar fi încercat, cu ajutorul a zece complici, să vândă douăzeci de tablouri, probabil false, ale unor maeştri flamandi, dar şi ale lui Picasso, Joan Miro, Modigliani şi Frida Kahlo, la preţuri cuprinse între 400 000 şi 130 de milioane de euro.
Percheziţii au avut loc în 15 octombrie în mai multe oraşe din sudul Germaniei (Schwandorf, München, Erlangen, Stuttgart…), la Berlin, Potsdam, precum şi în cinci cantoane elveţiene (inclusiv cel din Basel) şi în Liechtenstein, a precizat poliţia bavareză.
Suspiciunile poliţiei au fost trezite când principalul suspect a încercat să vândă două tablouri, pretinse a fi originale, ale lui Picasso, dintre care unul era un portret al Dorei Maar. Se pare că acesta ar fi încercat, de asemenea, să găsească cumpărători pentru o copie a tabloului lui Rembrandt, „The Syndics/ Sindicii postăvarilor”, pentru suma de 120 de milioane de franci elveţieni. Însă opera originală – descrisă ca fiind ultimul mare portret de grup al pictorului flamand – se află în colecţiile Rijksmuseum Amsterdam, în Ţările de Jos. Copia, „probabil din secolul al XX-lea”, se afla în posesia unui elveţian în vârstă de 84 de ani, împotriva căruia autorităţile germane şi elveţiene au deschis, de asemenea, o anchetă.
Suspecţii ar fi încercat să convingă potenţialii cumpărători că această copie (confiscată între timp de poliţia elveţiană) era originalul, iar cea din Rijksmuseum Amsterdam era o copie. Poliţia germană a emis un mandat de arestare împotriva principalului suspect, în vârstă de 77 de ani, precum şi împotriva unui alt suspect, în vârstă de 74 de ani, domiciliat în vestul Germaniei, însărcinat cu redactarea unor expertize menite să dovedească autenticitatea operelor. Cu toate acestea, ei au rămas în libertate sub condiţii.


