Operaţiunea „BLIZZARD” – Trafic de droguri prin firme de coletărie/ 117 arestaţi, sute de kilograme de droguri, comprimate şi alte substanţe psihoactive confiscate, de la începutul acestui an FOTO

Poliţiştii au confiscat, de la începutul acestui an, în cadrul operaţiunii „BLIZZARD”, care vizează combaterea traficului de droguri, aproximativ 550 de kilograme de canabis, nouă kilograme de cocaină, mai multe kilograme şi comprimate de alte droguri şi substanţe psihoactive, fiind arestate preventiv 117 persoane, informează IGPR.

Astfel, potrivit Poliţiei Române, au fost efectuate controale, împreună cu partenerii instituţionali din cadrul Autorităţii Vamale Române şi ai Poliţiei de Frontieră Române, ce au vizat sediile unor companii, care desfăşoară activităţi de coletărie, pe relaţia Europa de Vest – România, precum şi mijloace de transport internaţional (persoane şi coletărie).

De la începutul anului până în prezent, au fost desfăşurate mai multe operaţiuni pentru combaterea traficului prin coletărie. În urma acestora, au fost descoperite, în total, aproximativ 80 de colete cu droguri, 544,5 kilograme de canabis, 12,805 kilograme de rezină de canabis, 685 de grame de 3-CMC, 9,313 kilograme de cocaină şi un kilogram de amfetamină.

De asemenea, în această perioadă, au mai fost descoperite şase kilograme 4-CMC, 5,645 de kilograme de 2CMC şi 2MMC, 5.165 de comprimate de MDMA, 521 de grame de MDMA, 1.015 de grame de Mefedronă şi 100 de grame de Ketamină.

Totodată, în urma operaţiunilor, de la începutul anului până în prezent, au mai fost descoperite şi indisponibilizate 101 comprimate ce conţineau ca substanţă activă 2-CB, 22  de grame Psilocine şi Psilocybine, 30 de comprimate de Alprazolam, 6 timbre LSD şi 10 grame de fragmente vegetale cu HHC.

În urma activităţilor, 117 persoane au fost arestate preventiv.

Sursa citată mai informează că în perioada 12 septembrie – 10  noiembrie 2024, la nivel naţional, au fost controlate 250 de autocare/microbuze/autoturisme şi au fost verificate 1.295 de colete. În urma verificărilor efectuate, au fost descoperite 345,2 kilograme de canabis, 5,5 kilograme de rezină de canabis, 4.839 de comprimate MDMA, respectiv 420 de grame de MDMA.

De asemenea, au mai fost descoperite 3,207 kilograme de cocaină, 100 de grame de ketamină, 2,100 kilograme de 2-MMC, 100 de grame de 3-MMC, 290 de grame de 3-CMC, 102 comprimate 2-CB, 6 doze LSD, 30 de comprimate de Bromazepam, precum şi 17 bancnote din cupiura de 50 de euro, despre care există bănuiala că ar fi contrafăcute.

Până în prezent, au fost făcute 14 percheziţii domiciliare, fiind reţinute şi ulterior arestate preventiv 11 persoane.

Poliţia Română mai informează că în acest an, poliţiştii specializaţi în arme, explozivi şi substanţe periculoase, sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, au desfăşurat acţiuni pentru contracararea traficului ilegal în spaţiul comunitar şi scoaterea din circuitul ilegal a armelor, muniţiilor şi materiilor explozive procurate şi introduse pe teritoriul României, prin intermediul firmelor de curierat, fără respectarea dispoziţiilor legale.

Activităţile desfăşurate la nivel naţional, care au avut ca obiectiv diminuarea riscurilor asociate posesiei ilegale a armelor de foc, a muniţiilor şi a materiilor explozive traficate prin intermediul trimiterilor poştale şi serviciilor de curierat s-au concretizat prin întocmirea a 29 de dosare penale de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive şi contrabandă calificată.

Astfel, au fost scoase din circuitul ilicit 334 de arme (letale şi neletale), 99.202 bucăţi de muniţie şi peste o tonă de articole pirotehnice.

Suceava: Doi copii decedaţi în interiorul unei case cuprinse de incendiu în localitatea Voitinel

Tânăr recidivist cu brăţară electronică, acuzat că a bătut crunt un bătrân în propria casă, reţinut pentru tentativă de omor/ Vârstnicul de 72 de ani, lovit în cap cu un scaun, are şanse minime de supravieţuire/ Ce a spus presupusul agresor