Alexandru Cordoș: „Trăim într-o perioadă în care valorile sunt tot mai des puse sub semnul întrebării, într-o societate grăbită să judece, dar din ce în ce mai puțin dispusă să înțeleagă. Cuvinte grele precum responsabilitate, stabilitate, construcție sau solidaritate sunt repetate cu ușurință în discursurile publice, dar sunt din ce în ce mai rar asumate în realitate.
În toată această agitație, s-a pierdut o întrebare simplă, dar fundamentală: Ce vrem, cu adevărat, pentru România?
Spunem că ne dorim o țară modernă, dar refuzăm să acceptăm efortul real pe care modernizarea îl presupune. Cerem o guvernare responsabilă, dar contestăm exact acele partide care, în cele mai grele momente, au demonstrat că pot duce greul. Ne dorim o Românie europeană, dar deseori ne retragem în discursuri izolaționiste și populiste, care contrazic valorile unei Europe unite.
Acest paradox, între ce declarăm că vrem și ce suntem dispuși să susținem, se vede cel mai bine în felul în care este tratat subiectul deficitului bugetar.
În ultimele luni, acest fenomen a fost transformat într-o sperietoare, repetat obsesiv ca un refren menit să creeze panică. S-a vorbit despre deficitul bugetar ca și cum ar fi o problemă specifică României, ca și cum el ar defini eșecul unei guvernări. Dar realitatea este alta, mult mai puțin spectaculoasă și, poate tocmai de aceea, ignorată: deficitul este un instrument economic, nu o catastrofă.
Un buget cu deficit nu este, în sine, o greșeală. Este consecință asumată, atunci când statul decide să investească în dezvoltare, în loc să conserve. Deficitul nu este un capăt de drum, ci o etapă firească într-un ciclu economic care presupune și cheltuieli pentru infrastructură, pentru spitale, pentru educație sau pentru susținerea familiilor în perioade dificile.
Problema nu este existența unui deficit, ci felul în care este înțeles și comunicat. În loc să fim sinceri în dialogul public și să discutăm despre echilibrul între investiții și sustenabilitate, între nevoi urgente și reforme de structură, preferăm titlurile alarmiste, simplificările periculoase și acuzațiile politice lipsite de temei.
Așa s-a ajuns ca orice investiție majoră să fie privită cu neîncredere. Orice proiect de infrastructură să fie atacat, orice spital construit să fie întrebat „cât costă?” înainte de „cui folosește?”.
Este o logică inversată, în care dezvoltarea e suspectă, dar stagnarea nu deranjează pe nimeni.
Iar când în centrul acestei logici ajunge constant același actor politic, PSD, nu mai vorbim doar de neînțelegere, ci de o demonizare sistematică, construită în timp. Într-o parte a societății s-a încetățenit ideea că, dacă ceva nu merge, „PSD e de vină”. Chiar și atunci când partidul vine cu soluții, cu măsuri, cu proiecte concrete, reacția e aceeași: suspiciune, nu recunoaștere.
Și atunci, într-un asemenea context, e firesc să apară o întrebare:
Când este PSD-ul bun?
La alegerile parlamentare, românii ne-au pus pe primul loc. A fost un vot clar, nu doar pentru un partid, ci pentru o direcție: pentru stabilitate, pentru responsabilitate, pentru construcție.
Un vot care ne-a încredințat o misiune grea, dar clară: să reparăm ceea ce era blocat, să redăm coerență guvernării și să începem, concret, să livrăm.
Am intrat la guvernare nu în vremuri ușoare, ci în plin val de instabilitate. Nu am cerut, nu am negociat imagine. Am pus mâna pe lucru. Cu responsabilitate și luciditate.Și am început să reconstruim. Pas cu pas: investiții în infrastructură, în spitale, în școli, în energie, în economie. Măsuri sociale, pachete de sprijin pentru oameni, reforme administrative. Am fost prezenți. Am luat decizii dificile, dar necesare.
Și totuși, când vine vorba de recunoaștere, de o analiză onestă a lucrurilor care s-au făcut bine, PSD e adesea tratat ca o prezență tolerată, nu ca un partener politic real.
Suntem buni doar când trebuie să ducem greul. Suntem indispensabili când țara are nevoie de echilibru.Dar când vorbim despre asumare și rezultate, suntem contestați, din reflex.
Este un dublu standard care slăbește România, nu doar scena politică. Pentru că, în final, dacă pui sub semnul întrebării pe cei care construiesc, dar glorifici pe cei care promit fără să livreze, pierd cetățenii, nu partidele.
În fața instabilității, PSD a fost mereu acolo. Am fost prezenți atunci când bugetul trebuia echilibrat, când prețurile creșteau, când familiile aveau nevoie de sprijin, când agricultorii cereau ajutor concret, când sistemul sanitar și cel educațional aveau nevoie urgentă de investiții.
Am fost și suntem un partid al echilibrului, al intervenției și al reconstrucției. Iar când e nevoie să alegem între calcule politice și binele oamenilor, noi alegem mereu binele oamenilor.
Știm că nu vom primi întotdeauna recunoașterea pe care o merităm. Dar nu pentru aplauze guvernăm.
PSD este un partid dedicat, orice ar fi.
Dedicat celor care muncesc, celor care speră, celor care au nevoie ca România să meargă înainte. Când ne e greu, rămânem. Când e de muncit, nu fugim. Când țara are nevoie, ne asumăm.
Cu fapte. Cu răspundere. Cu stabilitate.Și poate că tocmai asta e răspunsul la întrebarea: „când este PSD-ul bun?” Când e greu. Când e de făcut. Când alții au plecat. Și când România are de mers înainte.
Un lucru este cert: PSD nu s-a ascuns niciodată de greul guvernării. A fost prezent acolo unde era nevoie, cu soluții, cu asumare, cu echilibru. Și va continua să fie. Pentru că România nu are timp de experimente. Are nevoie de direcție. Iar noi știm drumul”, a transmis Alexandru Cordoș, secretar executiv al PSD Cluj.
