Oprea: Consilierii economici au rolul lor bine definit în ambasadele României, dar au nevoie de complementaritate

Consilierii economici au rolul lor bine definit în ambasadele României, dar au nevoie de complementaritate, de prezenţa pe pieţele internaţionale a reprezentanţilor Camerelor de Comerţ şi Industrie, a afirmat, luni, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan Radu Oprea, în cadrul evenimentului aniversar „De 160 de ani împreună pentru afacerea ta”, organizat luni de Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR).

El s-a referit la afirmaţia preşedintelui CCIR, Mihai Daraban, în deschiderea evenimentului, potrivit căruia activitatea ataşaţilor comerciali ai României în străinătate ar putea fi gestionată şi de Camerele de Comerţ şi Industrie, dacă legislaţia ar fi îmbunătăţită.

„În opinia mea, consilierii economici au rolul lor bine definit în ambasadele noastre, dar au nevoie de complementaritate, de prezenţa pe pieţele internaţionale a reprezentanţilor Camerelor de Comerţ şi Industrie”, a susţinut Oprea.

Acesta a precizat că Guvernul poate organiza întâlniri între reprezentanţii săi şi companii, iar Camerele de Comerţ pot oferi expertiză de afaceri dacă firmele vor să intre pe pieţe internaţionale.

„Avem nevoie de Camera de Comerţ şi Industrie, pentru că aşa este cultura de business. Niciodată Guvernul nu va putea să fie singur. Niciodată oamenii de afaceri nu vor putea să fie singuri. Împreună, Guvernul, Camerele de comerţ, antreprenorii, vom putea într-adevăr să ne atingem ţintele pe care ni le propunem din punct de vedere al balanţei comerciale”, a adăugat ministrul Economiei.

În ceea ce priveşte diplomaţia economică, „uneori, aceste mecanisme nu funcţionează foarte bine în statul român”.

Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) a organizat, luni, la Ateneul Român, evenimentul aniversar „De 160 de ani împreună pentru afacerea ta” cu ocazia împlinirii a 160 de ani de la semnarea decretului de înfiinţare a Camerelor de Comerţ de către Domnitorul Al. I. Cuza, la data de 30 septembrie 1864. AGERPRES/(A – autor: Cristian Anghelache, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)

Sursa: www.agerpres.ro

UPDATE – Dolj: Frate şi soră, daţi dispăruţi după ce au plecat de la şcoală, dar nu au ajuns acasă / Copiii au fost găsiţi

Brigada condusă de Iuliana Demetrescu, delegare în UEFA Youth League