Optimism cu privire la taxele impuse de SUA – Bursele europene au explodat

#image_title

În jurul orei 07:30 GMT, principalul indice al bursei de la Frankfurt, Dax, era în creştere cu 0,29%, atingând un nou maxim istoric de 24.639,10 puncte, depăşind precedentul record de 24.549,56 puncte, atins la închiderea şedinţei de miercuri.

Un alt record a fost atins de indicele FTSE 100 al bursei de la Londra, care a urcat până la 8.944,40 puncte, după o creştere de 0,85% în jurul orei 07:30 GMT.

Indicele CAC 40 al bursei de la Paris a înregistrat şi el o creştere de 0,64%, până la 7.925,24 puncte, dar rămâne departe de maximumul istoric de 8.259,19 puncte, atins în data de 10 mai 2024.

“Faptul că SUA continuă să negocieze cu Uniunea Europeană este perceput de burse drept un semnal de forţă. În plus, în pofida tarifelor vamale care sunt deja în vigoare, creşterea economică rămâne solidă”, subliniază Jochen Stanzl, analist la CMC Markets.

“Până în prezent, tarifele vamale variau între 25% şi 50%, cu excepţia Marii Britanii, care a reuşit să obţină un tarif mai mic de 10%, în timp ce UE aşteaptă încă să îi fie fixate tarifele”, comentează Ipek Ozkardeskaya, analistă la Swissquote Bank.

Obiectivul imediat al UE este menţinerea tarifelor vamale care se aplică produselor europene la 10%, în loc de 20% cât s-a anunţat în aprilie, cu scutiri pentru sectoare cheie precum aeronautică, cosmeticele şi băuturile alcoolice.

Investitorii urmăresc declaraţiile preşedintelui SUA, Donald Trump, cu privire la tarifele vamale reciproce pentru o nouă serie de ţări, precum Brazilia. De asemenea, Trump a confirmat miercuri seara că tarife vamale de 50% la importurile de cupru vor intra în vigoare la 1 august, “o decizie importantă, ţinând cont de numeroasele utilizări ale cuprului”, a comentat Jim Reid.

Dacă tarifele vamale la cupru vor intra în vigoare, preţurile unor produse fabricate cu acest metal (frigidere, automobile etc.) ar putea creşte de asemenea.

În paralel, cotaţia bitcoin a depăşit miercuri seara pentru prima dată pragul de 112.000 de dolari, un nou record.

Pe piaţa petrolului, cotaţia barilului de ţiţei WTI american era în scădere cu 0,12% până la 68,23 dolari iar cotaţia ţiţeiului Brent din Marea Nordului era în scădere cu 0,21% până la 68,23 dolari.

Uncia de aur (31,1 grame) era în creştere cu 0,41% până la 3.327 dolari.

Ford cheamă în service 850.000 de mașini cu risc crescut de accident. Se pot opri în mers!

Reprezentantul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti în Parlament, Silviu Vexler anunţă că returnează vineri ”Ordinul Naţional pentru Merit” după ce preşedintele Nicuşor Dan a sesizat la CCR legea care completează Ordonanţa privind combaterea extremismului