În total 85 de state membre ONU condamnă ferm. într-o declaraţie comună, adoptarea de către Israel a unor noi măsuri cu scopul de a-şi ”extinde prezenţa ilegală” în Cisiordania ocupată, temându-se de o anexare a acestui teritoriu palestinian, care i-ar putea modifica ”alcătuirea demografică”, relatează AFP.
Guvenul israelian a decis duminică – la o săptămână după ce a adoptat un text care facilitează cumpărarea de pământ de către colonişri -, să accelereze procesul înregistrării funciare în Cisiordania, ocupată de israel din 1967.
”Condamnăm ferm deciziile şi măsurile unilaterale israeliene menite să extindă prezenţa ilegală a Israelului în Cisiordania”, declară la ONU, la New York, 85 de state membre, inclusiv Franţa, China, Arabia saudită sau Rusia, şi mai multe organizaţii, inclusiv Uniunea Europeană (UE) şi Liga Arabă.
80+ UN members condemn Israeli actions after West Bank land registration plan
UN Web TV
— tut0ugh (@tut0ugh)
”Aceste decizii sunt contrare obligaţiilor Israelului în virtutea dreptului internaţional şi trebuie să fie anulate de îndată”, cer ele.
Ele îşi reafirmă totodată ”opoziţia fermă faţă de orice anexare”.
”Ne reiterăm respingerea tuturor măsurilor care au scopul să modifice alcătuirea demografică, natura şi statutul teritoriului palestinian ocupat din 1967, inclusiv Ierusalimul de Est”, resping ele.
”Aceste măsuri încalcă dreptul internaţional, compromit eforturile depuse în favoarea păcii şi stabilităţii în regiune (…) şi pun în pericol perspectiva unui acord de pace care să pună capăt conflictului” israeliano-palestinian, se arată în Declaraţie.
ONU, mai multe ţări arabe şi UE au denunţat luni adoptarea de către Israel a acestor noi măsuri funciare care consolidează controlul israelian în Cisiordania ocupată.
Secretarul general al ONU Antonio Guterres a cerut luni Israelului ”să revină imediat” asupra acestor măsuri, care ”nu sunt doar destabilizatoare, ci, aşa cum a amintit Curtea Internaţională de Justiie (CIJ), sunt ilegale”.
Colonizarea Cisiordaniei a continuat în toate guvernele israeliene, începând din 1967.
Ea a fost intensificată de către actualul Guvern al lui Benjamin Netanyahu, unul dintre cele mai de dreapta din istoria Israelului, mai ales de la lansarea Războiului din Fâşia Gaza, la 7 octombrie 2023.
În afară de Ierusalimul de Est – ocupat şi anexat de Israel -, peste 500.000 de israelieni trăiesc în prezent în Cisiordania, în colonii pe care ONU le consideră ilegale conform dreptului internaţional, în mijlocul a aproape treimilioane de palestinieni.


