Orașul din România unde locurile de parcare au ajuns să coste cât o mașină

Parcările de la blocurile nou construite au devenit un lux pentru locuitorii din Cluj-Napoca. Prețul este aproape egal cu cel al unei garsoniere dintr-un oraș mic din România.

Prețurile parcărilor exterioare din cartierele rezidențiale pot ajunge până la 10 mii de euro, în timp ce prețurile parcărilor subterane variază între 15 și 25 mii euro în funcție de zona în care se află imobilul, dar și de stadiul construcției, potrivit Digi 24.

Prețurile variază între 10-12-14-15 mii de euro plus TVA, daca sunt de vânzare de la dezvoltator, asta înseamnă preț net 17-18 mii de euro cu TVA inclus, dar mai există și situații în care sunt revânzări, parcări cumpărate împreună cu apartamente de către persoane care le-au achiziționat și ulterior se vând cu prețuri aproape de 20 de mii.

Oamenii au ajuns să plătească mai mult pe parcare decât pe mașină pe care o dețin și spun ca prețurile sunt exagerate.

Prețurile loturilor de parcare sunt mai mici în faza de proiect al imobilului, iar la finalizare ele cresc considerabil, și cu aproape 40%.

În orașul de la malul mării parcările în cartierele nou construite costă câteva mii de euro în funcție de zona unde este amplasat complexul, un loc de parcare în aer liber pornește de la 5.000 de euro, dar cele amplasate în interior, de regulă la subsol, pot ajunge și la 20 de mii de euro.

În București, un loc de parcare într-un cartier rezidențial pornește de la 5.000 de euro și poate depăși 20 de mii de euro. Cele mai scumpe sunt în nordul Capitalei. Iar dacă vorbim de închirieri, prețul pornește de la 50 de euro și poate ajunge la câteva sute în funcție de cât de luxos este cartierul. Cele mai scumpe cartiere din București.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Deepfake-urile devin o armă periculoasă: Inteligența artificială transformă furtul de identitate într-o amenințare imposibil de detectat

Cele 5 țări care nu pot fi cucerite: Geografia joacă un rol decisiv în apărarea lor