Orice se poate, dar pe bani! Efectele nocive ale contrails-urilor vor fi eliminate prin scumpirea biletelor

Dârele de condens sunt acele linii lăsate pe cer atunci când gazele de eșapament calde și umede ale unui avion se amestecă cu aerul rece, formând nori din cristale de gheață. Acestea se pot disipa rapid dacă aerul este uscat.

Cu toate acestea, în aerul umed, ele se pot împrăștia și persista, capturând căldura de la suprafața Pământului, la fel ca norii cirrus obișnuiți.

Studiul, realizat de grupul Transport Energy, afirmă că efectul lor de încălzire este cel puțin la fel de semnificativ ca cel cauzat de emisiile de dioxid de carbon, rezultate din arderea combustibilului pentru aviație.

Totuși, studiul afirmă că doar 3% din zboruri generează 80% din încălzirea produsă de dârele de fum, iar modificarea traiectoriilor de zbor pentru o parte din călătorie ar putea reduce efectul la mai mult de jumătate, până în 2040.

Conform studiului, zborurile la latitudini mai mari sunt mai susceptibile de a produce încălzire. Astfel, schimbarea ar viza în principal zborurile deasupra Americii de Nord, Europei și Atlanticului de Nord.

De asemenea, zborurile de seară și de noapte ar avea cea mai mare contribuție la încălzire, conform studiului.

Autorii studiului sunt de părere că „beneficiile climatice ale evitării dârelor de fum ar fi în continuare de 15 până la 40 de ori mai mari decât penalizarea CO2” și s-ar îmbunătăți pe măsură ce tehnologia avansează. Ei estimează că, pentru un zbor Paris-New York, evitarea formării de dâre de condens ar costa sub 4 euro pe bilet, iar pentru pentru o cursă Barcelona-Berlin, 1,20 euro. Banii ar fi folosiți pentru combustibil suplimentar, precum și pentru tehnologii precum senzorii de umiditate.

Intervenție reușită, pacient mort! DSU explică cum s-a intervenit în cazul lui Silviu Prigoană

Republicanii îşi asigură majoritatea Camerei Reprezentanţilor, o nouă lovitură pentru democraţi