Orientul Mijlociu stă să explodeze! Benjamin Netanyahu sfidează orice avertisment: ‘Israelul va continua să lovească Hezbollah în Liban’

„Vom continua să lovim Hezbollah. Şi spun poporului libanez: războiul nostru nu este împotriva voastră, războiul nostru este împotriva Hezbollah”, a spus Netanyahu într-un mesaj video publicat de biroul său.

Cel puţin şase persoane au fost ucise marţi într-un nou raid israelian în suburbiile de sud ale Beirutului, a declarat Ministerul libanez al Sănătăţii, după ce armata israeliană a anunţat că a efectuat o „lovitură ţintită” în Beirut.

Ministerul a afirmat într-un comunicat că bilanţul „preliminar” este de „şase morţi şi 15 răniţi”.

Potrivit unei surse de securitate libaneze, „o lovitură aeriană israeliană a vizat două etaje ale unui imobil rezidenţial din cartierul Ghobeiri”.

Armata israeliană a declarat marţi că a „eliminat” un important oficial al Hezbollah în lovitura aeriană care a vizat Beirutul, pe care a anunţat-o mai devreme în cursul zilei.

„Avioanele de luptă ale forţelor aeriene israeliene l-au eliminat marţi, la Beirut, pe Ibrahim Mohammed Kobeissi, comandantul sistemului de rachete al organizaţiei teroriste Hezbollah”, a afirmat armata israeliană într-un comunicat.

Un fotograf AFP a informat că bombardamentul a distrus două etaje ale unei clădiri situate într-o zonă rezidenţială dens populată.

Zeci de maşini şi motociclete care se aflau într-un garaj au fost avariate, precum şi clădirile învecinate şi cablurile electrice.

Ploaie de rachete

Luni, intense lovituri aeriene israeliene au vizat sudul şi estul Libanului, soldându-se cu 558 de morţi, potrivit autorităţilor libaneze, cel mai mare număr de morţi de la ultimul război dintre Hezbollah şi Israel, în 2006.

Libanul a prelungit marţi închiderea creşelor, a şcolilor şi a universităţilor până la sfârşitul săptămânii, din cauza raidurilor israeliene intense care vizează sudul şi estul Libanului, precum şi suburbiile de sud ale Beirutului.

Ministrul libanez al educaţiei, Abbas Halabi, a decretat „prelungirea închiderii şcolilor publice şi private”, inclusiv a liceelor şi universităţilor „până la sfârşitul acestei săptămâni”.

Ministrul sănătăţii, Firass Abiad, a anunţat, la rândul său, „închiderea creşelor până la sfârşitul săptămânii”.

Comisar al Gărzii de Mediu, acuzat că a închis ochii pentru 5.000 de lei ca să nu sancţioneze o societate

Flick crede că Yamal ar putea deveni cel mai bun jucător din lume