Oţelul se va pregăti la baza proprie până la sfârşitul săptămânii, când lotul roş-alb-albastru va pleca la Braşov într-un cantonament montan de două săptămâni. În afara lui Ursu, Bordun şi Olteanu, reveniţi după perioada de împrumut la Unirea Braniştea, vor fi testaţi cel puţin până sâmbătă Frunză, Popa, Podaşcă, fraţii Emilian şi Cristian Neicu, toţi gălăţeni, dar şi alţi juniori români de perspectivă precum Plopeanu, Fărăgău, dar şi internaţionalul moldovean Under-21 Calestru.
”Lotul va fi completat zilele următoare de jucători care au făcut parte din lotul Oţelului în stagiunea precedentă, ei fiind învoiţi, dar şi de alţi fotbalişti cu care clubul nostru se află în tratative avansate”, a precizat clubul.
Lotul echipei Oţelul Galaţi prezent la reunirea pentru sezonul 2025-2026:
Portari: Cosmin Dur-Bozoancă, Darius Paharnicu, Iustin Popescu, Gabriel Ursu (revenit de la Unirea Braniştea);
Fundaşi: Julian Bonilla, Doru Calestru (de la Akritas Chlorakas/Cipru), Dan-Emilian Neicu (de la FC Nottingen/Germania), Ştefan Podaşcă (de la Sporting Lieşti), Răzvan Plopeanu (de la Dacia Unirea Brăila), Paul Popa (de la Sporting Lieşti), Andrei Rus, Milen Jelev;
Mijlocaşi: Denis Bordun (revenit de la Unirea Braniştea), Alexandru Burcea, Cristian Chira, Andrei Ciobanu (de la Farul Constanţa), Denis Fărăgău (de la ACSM Reşiţa), Matei Frunză (de la Unirea Braniştea), Robert Olteanu (revenit de la Unirea Braniştea), Radu Postelnicu, Neluţ Roşu, Diego Zivulic;
Atacanţi: Albert Hofman, Dan-Cristian Neicu (de la FC Oberneuland/Germania).
Au fost învoiţi Luca Andronache, Erik Bicfalvi, Joao Lameira, Frederic Maciel (ambii cu oferte ferme de a prelungi contractele cu Oţelul) şi Nikola Stevanovic.
Maxim Cojocaru se află la lotul naţional al Republicii Moldova.
Jucătorii aflaţi la final de contract sunt Martin Angha, Samy Bourard, Alexandru Mituleţu, Miguel Silva, Samuel Teles şi Stiven Plaza.
Bourard, care momentan îşi caută echipă în zona ţărilor arabe, are şi varianta de a prelungi contractul cu Oţelul, lui înaintându-i-se în acest sens o ofertă.
Au revenit la cluburile de care aparţin, după împrumuturi, David Maftei, Răzvan Tănasă (ambii la Farul Constanţa), Alexandru Stan (Rapid Bucureşti) şi Jovan Markovic (Universitatea Craiova).