(P) Solicită începând de astăzi reducerea dobânzii la creditele IFN!

București, 11 noiembrie 2024 – Astăzi a intrat în vigoare Legea nr. 243/2024 privind protecția consumatorilor cu privire la costul total al creditării și la cesiunea de creanțe, cunoscută sub numele de „legea plafonării dobânzilor” pentru instituțiile financiare nebancare (IFN-uri). Această reglementare, inițiată și susținută de domnul senator Daniel Zamfir, vine în sprijinul consumatorilor, prin stabilirea unor limite clare pentru dobânzile și costurile percepute de IFN-uri.

Este dreptul tău să ceri plafonarea dobânzii!

Dacă ai un împrumut în derulare la o instituție financiară nebancară și dobânda sau costul total depășește plafonul menționat de Legea 243/2024, poți cere revizuirea contractului conform noilor limite impuse. Compania de la care ai obținut împrumutul este obligată să transmită în scris o propunere de revizuire a contractului. Dacă nu ajungi la o soluție amiabilă cu instituția, poți să te adresezi Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC) sau unei asociații de utilizatori de servicii financiare și chiar instanței de judecată.

Ce prevede Legea 243/2024?

Dobânda este plafonată și suma totală pe care o vei achita nu poate depăși dublul sumei împrumutate. Dacă ai sau vrei să obții un împrumut de la o instituție financiară nebancară, iată care sunt noile plafoane ale dobânzii conform Legii 243/2024:

  • Pentru creditele de până la 5.000 lei, dobânda nu poate depăși 1% pe zi.
  • Pentru creditele între 5.001 și 10.000 lei, dobânda nu poate depăși 0,8% pe zi.
  • Pentru creditele de până la 25.000 lei, dobânda nu poate depăși 0,6% pe zi.

Clienții Viva Credit beneficiază deja de dobânda redusă!

Astăzi, 11.11.2024, când intră în vigoarea Legea nr. 243/2024, deja toți clienții Viva Credit au primit oferte de actualizare a termenilor contractuali în acord cu noile reglementări. De asemenea, Viva Credit a implementat noile reglementări în toate contractele nou semnate chiar cu o lună înainte de intrarea în vigoare a legii.

„Salutăm această inițiativă legislativă și considerăm că este benefică pentru piață și pentru consumatori. Am fost proactivi și am implementat noile reglementări la nivelul întregului portofoliu de clienți. Ne așteptăm ca impactul în business să fie minim, pentru că am lucrat întotdeauna cu costuri aproape de cele care acum au fost legiferate. Încă de la înființarea companiei, am încercat să evităm dublarea sumei împrumutate, din dorința de a menține costurile într-o limită rezonabilă. Suntem pregătiți să oferim în continuare servicii de creditare echitabile și avantajoase pentru toți clienții noștri. Îndemnăm toți clienții care au un împrumut la un IFN să solicite revizuirea contractului conform noilor limite impuse de Legea 243/2024.” afirmă Ionuț Stan, Directorul General al Viva Credit IFN S.A.

Despre Viva Credit

În 2011, Viva Credit® s-a lansat pe piața din România cu primul împrumut rapid acordat 100% online. De la primul împrumut și până astăzi, Viva Credit® înseamnă peste 1.000.000 de împrumuturi acordate și, conform unui studiu intern, 9 din 10 clienți i-ar recomanda prietenilor și familiei. De 13 ani, misiunea companiei a rămas neschimbată – să ofere o soluție rapidă și convenabilă pentru finanțarea nevoilor urgente sau planificate.

VIVA Credit IFN SA este o instituţie financiară nebancară înregistrată în Registrul General al Băncii Naţionale a României cu numărul RG-PJR-41-110267 și în Registrul Special al Băncii Naționale a României cu numărul RS-PJR-41-110103.

https://vivacredit.ro/

Grindeanu: Astăzi, când vorbim, avem în lucru aproximativ 800 de km de autostradă sau drum expres în România, până la sfârşitul anului o să ajungem la 250 de km, chiar 300 / Scenariul optimist, să ne ducem pe la 1.200-1.300 de km, în 4 ani

Grindeanu, despre autostrada Comarnic-Braşov: Costă foarte mult, în jur de vreo 4 miliarde. Sper să se termine studiul de fezabilitate în 2025. E în fază de execuţie centura la Comarnic, Busteni şi Azuga, o mare problemă de trafic va fi rezolvată