„Operaţiunea militară va continua” până la realizarea „obiectivelor fixate”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, făcând referire la cererile Moscovei: capitularea Ucrainei, cedarea teritoriilor ocupate în prezent de trupele ruse şi promisiunea Kievului de a nu adera la NATO.
Ajutorul militar occidental pentru Kiev „nu poate avea efect asupra deznodământului operaţiunii. Aceasta continuă şi va fi finalizată”, a declarat Peskov.
La rândul său, Ucraina a afirmat marţi, în cea de-a 1000-a zi a invaziei ruse, că nu se va preda „niciodată”, în pofida profundelor dificultăţi cu care se confruntă pe câmpul de luptă şi a incertitudinii în ceea ce priveşte continuarea sprijinului american.
„Ucraina nu se va preda niciodată ocupanţilor şi militarii ruşi vor fi pedepsiţi pentru că au încălcat dreptul internaţional”, a subliniat diplomaţia ucraineană într-un comunicat, apreciind că securitatea „nu poate fi restabilită fără restabilirea integrităţii teritoriale şi a suveranităţii Ucrainei”.