Pakistanul a bombardat depozitul de combustibil al companiei aeriene private Kam Air, în apropierea aeroportului Kandahar din Afganistan, au afirmat talibanii vineri, în contextul în care cel mai grav conflict din ultimii ani dintre vecinii din Asia de Sud a izbucnit din nou, în ciuda eforturilor de calmare a tensiunilor, potrivit Reuters.
Luptele au izbucnit luna trecută, odată cu atacurile aeriene pakistaneze în Afganistan, despre care Islamabadul a afirmat că au vizat bastioanele militanţilor. Afganistanul a calificat atacurile drept o încălcare a suveranităţii sale şi a lansat atacuri de represalii.
”Compania (Kam Air) furnizează combustibil companiilor aeriene civile, precum şi aeronavelor Naţiunilor Unite”, a declarat purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid.
Pakistanul a efectuat bombardamente şi în alte zone, inclusiv în capitala Kabul, printre victime numărându-se femei şi copii, deoarece în unele locuri au fost vizate locuinţe civile, a spus el, adăugând că agresiunea ”nu va rămâne fără răspuns”.
Înainte de ultimul atac, niciuna dintre părţi nu a raportat vreun atac aerian pakistanez asupra Afganistanului în ultimele zile, iar luptele terestre de-a lungul frontierei de 2.600 km (1.600 mile) s-au redus, de asemenea.
Armata pakistaneză nu a răspuns la solicitarea de a comenta.
Militanţa a fost un motiv de dispută între Pakistan şi Afganistan, aliaţi deveniţi duşmani, Islamabadul afirmând că Kabulul oferă refugiu militanţilor care execută atacuri asupra Pakistanului.
Talibanii neagă însă acuzaţia şi spun că militanţa este o problemă internă a Pakistanului.
Reuters a relatat, joi, că eforturile de mediere ale Chinei, care a cerut încetarea violenţelor, au contribuit la calmarea conflictului dintre cele două ţări.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Pakistanului, Tahir Andrabi, a declarat, de asemenea, că Islamabadul şi Beijingul sunt angajate într-un ”proces de dialog” privind Afganistanul.
–>