Pakistanul a bombardat un depozit de combustibil al companiei aeriene private Kam Air din apropierea aeroportului din Kandahar, au anunțat talibanii vineri, în contextul în care cel mai grav conflict din ultimii ani dintre vecinii din sudul Asiei s-a intensificat din nou în pofida eforturilor de calma tensiunile, relatează Reuters.
Luptele au început luna trecută cu lovituri aeriene pakistaneze în interiorul Afganistanului, despre care Islamabadul afirmă că a vizat tabere ale militanților. Afganistanul a caracterizat loviturile drept o încălcare a suveranității și a lansat atacuri drept răspuns.
‘Compania (Kam Air) furnizează combustibil liniilor aeriene civile, precum și avioanelor Națiunilor Unite’, a declarat purtătorul de cuvânt al talibanilor Zabihullah Mujahid.
Pakistanul a lansat bombardamente și în alte zone, inclusiv în capitala Kabul, unde femei și copii se află printre cei uciși după ce locuințe civile au fost lovite în unele locuri, a spus el, adăugând că agresiunea ‘nu va rămâne fără răspuns’.
‘Continuându-și agresiunea, regimul militar pakistanez a bombardat din nou Kabul, Kandahar’ și regiunile frontaliere ‘Paktia și Paktika și altele, distrugând case civile pe alocuri’, a scris Mujahid pe X.
O sursă pakistaneză din domeniul securității a confirmat pentru AFP loviturile nocturne asupra Afganistanului, inclusiv asupra capitalei Kabul. Acestea au vizat ‘ținte ale TTP’, mișcare a talibanilor pakistanezi, potrivit acestei surse care a vorbit sub acoperirea anonimatului.
La Kabul, patru persoane au fost ucise și 15 rănite într-un bombardament pakistanez care a lovit ‘locuințe civile’ în estul orașului, a precizat purtătorul de cuvânt al poliției capitalei afgane.
‘În zona Guzar, în cel de al 21-lea sector al Kabulului, locuințe civile au fost vizate într-un bombardament al regimului pakistanez care s-a soldat cu patru morți și 15 răniți’, a postat Khalid Zadran pe contul său de X, precizând că printre victime se află femei și copii.
O echipă a AFP care s-a putut deplasa la fața locului a văzut o locuință complet distrusă și alte în jur de zece foarte avariate de bombardament, cu acoperișul și zidurile distruse. Un important dispozitiv de poliție a fost desfășurat și locuitorii șocați au ieșit pe străzi.
Înainte de ultimul atac, niciuna dintre părți nu a raportat lovituri aeriene pakistaneze asupra Afganistanului în ultimele zile și luptele la sol de-a lungul frontierei de 2.600 km s-au diminuat.
Militanții islamiști sunt un măr al discordiei între cele două țări foste aliate devenite dușmane Pakistan și Afganistan, Islamabadul acuzând Kabulul că le oferă sanctuar militanților care comit atacuri în Pakistan. Talibanii, pe de altă parte, neagă acuzațiile și susțin că aceasta este o problemă internă a Pakistanului.
Reuters a relatat joi că eforturile de mediere ale Chinei, care a îndemnat la încheierea violențelor, a contribuit la diminuarea luptelor dintre cele două țări.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe pakistanez Tahir Andrabi a mai spus că Islamabadul și Beijingul sunt angajate într-un ‘proces de dialog’ privind Afganistanul.


