Palatul Parlamentului, iluminat sâmbătă în albastru, pentru a marca Ziua Internaţională a Bolii Parkinson

Palatul Parlamentului va fi iluminat în albastru sâmbătă, de la ora 20.00, pentru a marca Ziua Internaţională a Bolii Parkinson şi pentru creşterea gradului de conştientizare cu privire la această afecţiune neurodegenerativă gravă, care are un impact semnificativ asupra calităţii vieţii pacienţilor.

”La solicitarea Comisiei pentru sănătate şi familie a Camerei Deputaţilor, faţada principală a Palatului Parlamentului va fi iluminată în albastru, sâmbătă, 11 aprilie, în intervalul orar 20.00–23.00, pentru a marca Ziua Internaţională a Bolii Parkinson”, anunţă Biroul de presă al Camerei Deputaţilor.

Demersul are ca scop creşterea gradului de conştientizare cu privire la această afecţiune neurodegenerativă gravă, care are un impact semnificativ asupra calităţii vieţii pacienţilor şi familiilor acestora, precum şi asupra sistemului de sănătate şi a societăţii în ansamblu.

Acţiunea se înscrie în cadrul campaniei internaţionale „Spark the Night”, desfăşurată în numeroase ţări, în cadrul căreia clădiri reprezentative sunt iluminate în albastru – culoare simbolică ce exprimă solidaritatea, empatia şi speranţa pentru persoanele afectate de această boală.

viewscnt

Serviciile de informaţii americane sugerează că China pregăteşte un transport de arme către Iran – CNN

Fotbal: Olympique Marseille a urcat provizoriu pe podium în Ligue 1