„Poziția guvernului federal este clară în ceea ce privește posibila recunoaștere a statului Palestina. Nu ne vom alătura acestei inițiative. Nu considerăm că cerințele sunt îndeplinite”, conform Mediafax.
Un sondaj de opinie realizat la finalul lunii iulie de realizat de Institutul Forsa pentru revista de politică externă Internationale Politik a concluzionat că 54% dintre respondenți au răspuns „Da” la întrebarea: „Ar trebui Germania să recunoască acum Palestina ca stat independent?”
În cadrul conferinței, premierul Carney a reiterat decizia Canadei de a sprijini recunoașterea Palestinei, în linie cu pozițiile asumate de Londra și Paris.
Anterior, state precum Franța, Marea Britanie, Canada și Australia au anunțat că vor recunoaște un stat palestinian, menționând sprijinul pentru soluția celor două state în conflictului din Orientul Mijlociu.