O zi petrecută cu mașina prin Cisiordania este o amintire salutară a modului în care faptele create de Israel pentru a opri acest lucru au fost concrete în dealurile și văile stâncoase pe care palestinienii le doresc pentru un stat.
Succesul imensului proiect național pe care Israelul l-a început la câteva zile după ce a cucerit teritoriul în războiul din Orientul Mijlociu din 1967 poate fi văzut în așezările evreiești care găzduiesc acum peste 700.000 de israelieni.
Aducerea lor acolo este un proiect care a durat aproape 60 de ani, miliarde de dolari și a atras condamnări atât din partea prietenilor, cât și a dușmanilor. Este o încălcare a dreptului internațional ca un ocupant să-și stabilească cetățenii în țara pe care a cucerit-o.
Anul trecut, Curtea Internațională de Justiție a emis un aviz care a declarat că întreaga ocupație este ilegală.
Însă guvernul lui Benjamin Netanyahu este însetat de mai multe așezări.
La sfârșitul lunii mai, ministrul apărării, Israel Katz, și ministrul finanțelor, Bezalel Smotrich, au anunțat că 22 de noi așezări vor fi construite în Cisiordania.
Katz a declarat că această extindere masivă, cea mai mare din ultimele decenii, reprezintă o „mișcare strategică care previne înființarea unui stat palestinian care ar pune în pericol Israelul și ar servi drept tampon împotriva dușmanilor noștri”.
„Acesta este un răspuns sionist, de securitate și național – și o decizie clară cu privire la viitorul țării”, a adăugat el.
Lângă Katz se afla liderul ultranaționalist Bezalel Smotrich, care locuia într-o așezare din Cisiordania și crede că pământul a fost dat evreilor de către Dumnezeu. El este ministru de finanțe, dar este și, practic, guvernatorul Cisiordaniei, cu puteri extinse în ceea ce privește planificarea.
Smotrich a numit extinderea așezărilor o „decizie unică într-o generație” și a declarat: „Următorul pas, suveranitatea!”
Toată lumea din Israel și palestinienii din teritorii știu că atunci când Smotrich și aliații săi spun „suveranitate”, se referă la anexare.
Smotrich vrea tot pământul pentru evrei și a discutat deschis despre găsirea unor modalități de înlăturare a palestinienilor.
După deal în Cisiordania se află așezări aflate în diferite stadii de dezvoltare, de la orașe mici bine stabilite, cu grădini mature și școli, până la avanposturi cu câteva rulote și o populație militantă de tineri coloniști care adesea amestecă religia cu naționalismul evreiesc extrem, arme de foc și uneori agresiune mortală față de vecinii lor palestinieni.
Statisticile colectate de ONU și de activiștii pentru pace arată că coloniștii violenți și-au intensificat atacurile asupra vecinilor lor palestinieni de la atacurile din 7 octombrie.
M-am dus să văd cum a afectat acest lucru Taybeh, un sat în întregime creștin, cu aproximativ 1.500 de locuitori.
Este un loc liniștit care pare să aibă mult mai multe case decât locuitori. După aproape șase decenii grele de ocupație israeliană, mai mulți locuitori din Taybeh au fost forțați să emigreze decât locuiesc acum în sat.
Cu două nopți înainte de vizită, coloniștii au intrat în sat când majoritatea oamenilor erau deja în pat. Au ars mașina lui Kamal Tayea și au încercat fără succes să intre în noua lui casă, parte a unui complex rezidențial plăcut cu vedere la hectare de plantații de măslini. Au mânjit pereții cu graffiti în ebraică, pulverizate cu vopsea roșie.
Kamal, un bărbat de vârstă mijlocie care își reevaluează dacă decizia de a-și muta familia la marginea satului a fost înțeleaptă, instalează o rețea de camere de supraveghere.
„Ne-a fost foarte, foarte frică”, a spus Kamal. „Am copii și o mamă în vârstă. Viețile noastre erau amenințate și a fost terifiant.”
L-am întrebat dacă planul Marii Britanii de a recunoaște Palestina i-ar ușura viața.
„Nu cred. Este un pas mare să avem o superputere precum Marea Britanie care ne susține, dar pe teren, nu schimbă prea multe. Israelul nu respectă nicio rezoluție sau lege internațională.
„Nu aparține niciunei alte țări din întreaga lume.”
