Papa a sunat biserica din Gaza în fiecare zi, timp de mai bine de un an – preot

Papa Francisc a vorbit de multe ori despre conflictul din Gaza şi a fost în contact permanent cu un grup de creştini palestinieni din Fâşia Gaza, transmite BBC.

Părintele Gabriel Romanelli, preot la Biserica de rit latin a Sfintei Familii din Gaza, a declarat pentru BBC Newshour că Papa i-a sunat în fiecare zi timp de mai bine de un an şi jumătate pentru a verifica siguranţa lor – şi chiar a învăţat câteva fraze arabe.

Romanelli a spus că a vorbit ultima dată cu papa sâmbătă: “Ne-a sunat şi ne-a dat binecuvântarea. Ne-a mulţumit pentru rugăciunile noastre pentru el”.

„Nu este uşor să trăieşti aici”, a spus Romanelli. „Aşa că, în calitate de pastor aici, să simt apropierea de Papa însuşi … pentru noi a fost un semn foarte clar şi foarte puternic al milei Domnului şi al încurajării de a-L sluji pe Domnul în Biserica Sa”.

LIVE TEXT – Război în Ucraina: Rusia și-a reluat atacurile susținute asupra Ucrainei, imediat după încheierea armistițiului de Paște ordonat de Putin

Şeful Rezervei Federale din Chicago avertizează: Tarifele impuse de Trump ar putea duce la un recul economic în vară, după un început ”artificial de bun”