Papa Francisc, spitalizat de două săptămâni cu pneumonie la ambii plămâni, a petrecut o „noapte liniştită” după ce a suferit o „criză” respiratorie „izolată” în ziua precedentă, a anunţat Vaticanul sâmbătă dimineaţă.
„Papa a petrecut o noapte liniştită şi se odihneşte”, a precizat Vaticanul într-un scurt comunicat în a 16-a zi de spitalizare, în timp ce prognosticul pontifului în vârstă de 88 de ani rămâne „rezervat”, scrie AFP.
Papa Francisc se află în spitalul Gemelli din Roma de două săptămâni, după ce a fost internat la 14 februarie cu o infecţie respiratorie severă care a declanşat alte complicaţii.
Vestea de vineri a urmat după trei zile de actualizări mai pozitive, Vaticanul declarând anterior că papa a arătat o „uşoară îmbunătăţire” în timp ce se luptă cu o infecţie „complexă” cauzată de două sau mai multe microorganisme.
Un oficial de la Vatican, care nu a dorit să fie numit deoarece nu era autorizat să discute despre starea de sănătate a papei, a declarat că problema de respiraţie de vineri nu a durat mult timp.
Ventilaţia primită de papă a implicat utilizarea unei măşti uşoare pe nas şi gură, a spus oficialul.
Medicii săi vor avea nevoie de 24-48 de ore pentru a evalua modul în care episodul va avea un impact asupra stării sale clinice, a spus oficialul.
În ultimele două zile, buletinele medicale nu mai menţionaseră că Papa ar fi în stare critică.
Papa a suferit ultima dată ceea ce Vaticanul a descris ca o „criză respiratorie prelungită asemănătoare astmului” în 22 februarie, dar până vineri nu a mai existat nicio astfel de criză.
Vaticanul nu a spus cât timp va mai rămâne Papa în spital, dar a anunţat vineri că Francisc nu va conduce slujba anuală a Bisericii de săptămâna viitoare pentru a deschide sezonul creştin al Postului Mare.
Slujba din 5 martie, cunoscută sub numele de Miercurea Cenuşii, începe perioada de 40 de zile până la Duminica Paştelui. În schimb, ea va fi încredinţată unui înalt funcţionar de la Vatican.