Ales joi ca prim lider al Bisericii Catolice care provine din Statele Unite, Papa Leon al XIV-lea se află într-o funcţie care se va intersecta adesea cu politica – un domeniu nu chiar complet necunoscut preotului născut în Chicago, a cărui istorie pe reţelele sociale include critici la adresa politicilor administraţiei Trump şi a comentariilor vicepreşedintelui JD Vance – un catolic devotat, convertit doar de câţiva ani, relatează The Associated Press şi Reuters.
Înainte de a deveni suveran pontif, primul papă născut în SUA nu s-a sfiit să-i critice pe preşedintele Donald Trump şi pe vicepreşedintele JD Vance, iar unele postări ale sale pe social media l-au atras în vârtejul politicii americane divizate, joi, când a preluat conducerea Bisericii Catolice.
Papa Leon al XIV-lea, care a fost ales de cardinali pentru a-i succeda regretatului papă Francisc, are câteva postări dezaprobatoare despre politicile liderilor republicani pe contul său de X, deschis pe numele Robert Prevost, numele său înainte de a-şi începe pontificatul.
Aceste postări au atras joi critici din partea celor mai fervenţi susţinători conservatori ai lui Donald Trump, inclusiv activista MAGA Laura Loomer, chiar dacă preşedintele însuşi şi-a exprimat mândria de a avea un american la conducerea Vaticanului. „Să avem un papă din Statele Unite ale Americii, este o mare onoare”, a spus Trump la Casa Albă. Întrebat dacă se va întâlni cu papa Leon, Trump a spus că „au sunat deja”.
Acest comentariu vine la câteva zile după ce Trump postase o imagine generată de inteligenţa artificială cu el însuşi îmbrăcat ca papă, chiar în timpul zilelor de doliu oficial pentru Papa Francisc. Acţiunea respectivă a ridicat sprâncene la Vatican şi a fost denunţată de fostul premier italian Romano Prodi drept o interferenţă politică indecentă în chestiuni de credinţă, notează The Asociated Press.
ACTUALUL PAPĂ, ACTIV PE REŢELE SOCIALE, L-A COMBĂTUT PE VANCE
În februarie, cardinalul de atunci Prevost a repostat, după o absenţă de doi ani, un articol intitulat „JD Vance se înşeală: Iisus nu ne cere să ne clasificăm dragostea pentru alţii”.
JD Vance is wrong: Jesus doesn’t ask us to rank our love for others via
— Robert Prevost (@drprevost)
Pope Francis’ letter, JD Vance’s ‘ordo amoris’ and what the Gospel asks of all of us on immigration
— Robert Prevost (@drprevost)
Vance, convertit la catolicism, este în prezent catolicul cu funcţia cea mai înaltă din politica americană.
Această postare a actualului papă a avut loc la câteva zile după ce Vance – discutând despre criticile aduse politicilor de imigrare ale administraţiei Trump – într-un interviu pentru Fox News a făcut referire la un principiu creştin „care spune că îţi iubeşti familia şi apoi îţi iubeşti aproapele, apoi îţi iubeşti comunitatea, apoi îţi iubeşti concetăţenii, iar apoi, după aceea, prioritizezi restul lumii”. Ca răspuns la criticile online privind poziţia sa, Vance a postat pe X: „Căutaţi pe Google „ordo amoris”. În afară de asta, ideea că nu există o ierarhie a obligaţiilor încalcă bunul simţ de bază”.
„Ordo amoris”, un principiu catolic istoric, se traduce prin „ordinea iubirii”.
La zece zile după postarea sa iniţială, Robert Prevost a preluat şi a postat un alt articol dintr-o publicaţie iezuită, intitulat „Scrisoarea Papei Francisc, „ordo amoris” a lui JD Vance şi ceea ce Evanghelia ne cere tuturor cu privire la imigraţie”.
PUNCTE DE DEZACORD CU TRUMP
În aprilie, când Donald Trump a avut o întâlnire cu preşedintele din El Salvador, Nayib Bukele, pentru a discuta despre folosirea unei închisori în care au avut loc presupuse încălcări ale drepturilor omului pentru a încarcera membri suspecţi ai bandelor venezuelene aflaţi în SUA, Prevost a repostat un comentariu care spunea: „Nu vedeţi suferinţa? Conştiinţa voastră nu este tulburată?”
Nu era pentru prima dată când actualul papă se arăta în dezacord cu Trump. Pe măsură ce campania lui Trump se intensifica în iulie 2015, actualul papă a repostat pe X un editorial din The Washington Post al cardinalului Timothy Dolan, arhiepiscop de New York, intitulat: „De ce retorica antiimigraţie a lui Donald Trump este atât de problematică”.
După prima alegere a lui Trump ca preşedinte, în 2016, Robert Prevost a repostat o omilie în care arhiepiscopul de Los Angeles, José Gomez – caracterizând teama multora, inclusiv a elevilor care „cred că guvernul va veni şi le va deporta părinţii, în orice moment” – spunea că America este „mai bună decât atât”.
Oficialii Casei Albe nu au comentat criticile de pe contul lui Robert Prevost, iar personalul de la Casa Albă a aclamat joi alegerea primului papă de origine americană, în timp ce ştirea a ajuns pe ecranele televizoarelor.
Reuters precizează că nu a putut verifica imediat cine operează contul de pe X, unde prima sa postare datează încă din 2011. Reuters a contactat Vaticanul, Dieceza Romano-Catolică de Chiclayo din Peru, unde Prevost a locuit ani de zile, şi Ambasada peruană pe lângă Sfântul Scaun pentru a confirma autenticitatea contului, care are adresa şi include în ultimele luni postări care îndeamnă la rugăciuni pentru regretatul Papă Francisc.
MAGA, DELOC ÎNCÂNTATĂ
Mulţi se aşteaptă ca Papa Leon să calce pe urmele lui Francisc, un apărător al săracilor şi al imigranţilor, care a avut, de asemenea, divergenţele sale cu administraţia Trump. Vance a minimalizat aceste divergenţe după ce s-a întâlnit cu papa Francisc la Vatican chiar cu o zi înainte să moară, dar acestea au fost substanţiale. Papa Francisc a numit politicile în materie de imigraţie ale lui Trump ca fiind o ruşine.
Susţinătorii mişcării lui Trump, Make America Great Again, au reacţionat cu dispreţ la numirea noului papă. „Este anti-Trump, anti-MAGA, pro-frontiere deschise şi un marxist total ca Papa Francisc”, a scris Loomer pe X.
„Papa Leon al XIV-lea: Republican înregistrat în Chicago şi luptător pro-viaţă SAU globalist cu frontiere deschise instalat pentru a-l contracara pe Trump?”, a scris şi activistul de dreapta Charlie Kirk.
Vance a spus că este sigur că milioane de catolici americani şi alţi creştini se vor ruga pentru succesul papei Leon. „Dumnezeu să-l binecuvânteze!” a scris Vance pe X.
DIFERENŢE POLITICE ÎNTRE CASA ALBĂ ŞI VATICAN
Noul papă împărtăşeşte unele asemănări politice cu echipa lui Trump. El se opune avortului, la fel ca Trump şi Vance şi la fel ca fostul papă Francisc.
Dar sprijină activitatea de combatere a schimbărilor climatice, conform unei postări care îi îndeamnă pe adepţi să semneze o petiţie catolică privind clima. Trump a retras SUA din Acordul climatic de la Paris care combate încălzirea globală.
De asemenea, el s-a pronunţat împotriva rasismului. La apogeul mişcării pentru justiţie rasială din 2020, care a cuprins întreaga lume după uciderea de către poliţie a lui George Floyd, un bărbat de culoare, Prevost a redistribuit o serie de postări pe contul său de Twitter pe atunci, îndemnând la eradicarea prejudecăţilor şi a urii. „Trebuie să auzim mai mult de la liderii din Biserică, să respingem rasismul şi să căutăm dreptatea”, a scris el într-o postare din 30 mai 2020.
Trump a eliminat politicile privind diversitatea, echitatea şi incluziunea în cadrul guvernului federal şi în rândul contractorilor săi, instrumente despre care susţinătorii spun că au fost folosite pentru a lupta împotriva unei istorii a SUA de discriminare rasială şi prejudecăţi.
Washingtonul şi Vaticanul au găsit uneori un teren politic comun, iar alteori punctele lor de vedere s-au ciocnit.
Preşedintele Ronald Reagan şi Papa Ioan Paul al II-lea au fost anticomunişti fervenţi, deşi nu au fost de acord asupra proliferării nucleare. Reagan a fost primul preşedinte care a stabilit relaţii diplomatice depline cu Sfântul Scaun.
Ioan Paul al II-lea a criticat sprijinul preşedintelui Bill Clinton pentru dreptul la avort şi s-a opus vehement invaziei americane în Irak în 2003 sub preşedinţia lui George W. Bush.