Papa Leon al XIV-lea va proclama şapte noi sfinţi, dintre care trei călugăriţe

Știri de azi | Papa Leon al XIV-lea va proclama şapte noi sfinţi, dintre care trei călugăriţe - Știri de azi |
#image_title

Papa Leon al XIV-lea va canoniza, duminică, şapte noi sfinţi ai Bisericii Catolice, printre care primul originar din Papua Noua Guinee, un arhiepiscop executat în timpul genocidului armean şi „medicul celor mai slabi” din Venezuela, relatează AFP.

În cadrul acestei liturghii solemne, care va avea loc la ora 11:30 în Piaţa San Pietro din Vatican, vor fi canonizate şi trei călugăriţe care şi-au dedicat viaţa săracilor şi bolnavilor, precum şi fostul preot satanist Bartolo Longo.

Născut în 1841, acest avocat italian a îmbrăţişat credinţa catolică şi a fondat sanctuarul pontifical al Sfintei Fecioare a Rozariului din Pompei.

Printre canonizaţi se va număra şi primul sfânt originar din Papua Noua Guinee, laicul Peter To Rot (1912-1945), executat de japonezi la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, precum şi Ignazio Choukrallah Maloyan, episcop armean şi martir ucis în 1915 de forţele otomane pentru că a refuzat să se convertească la islam.

Alături de ei se află laicul venezuelean José Gregorio Hernandez Cisneros (1864-1919), pe care papa Francisc l-a descris ca fiind „medicul celor mai slabi”, deja venerat în ţara sa.

Tot din Venezuela, Maria Carmen Elena Rendiles Martinez, o călugăriţă născută fără braţul stâng, şi-a depăşit handicapul pentru a fonda Congregaţia Slujitoarelor lui Isus înainte de moartea sa în 1977. Ea devine astfel prima sfântă a ţării sud-americane.

Călugăriţele italiene canonizate sunt Vincenza Maria Poloni, fondatoarea în secolul al XIX-lea a Institutului Surorilor Milostivirii din Verona, care îngrijeşte în principal bolnavii din spitale, şi Maria Troncatti (1883-1969), care şi-a dedicat viaţa ajutorării populaţiei indigene din Ecuador.

Este a doua ceremonie de canonizare prezidată de papa american de la alegerea sa în fruntea Bisericii Catolice, pe 8 mai.

În septembrie, el i-a proclamat sfinţi pe italienii Carlo Acutis – un adolescent supranumit „geekul lui Dumnezeu” pentru talentele sale în informatică, pe care le folosea pentru a vorbi despre Hristos,, răpus de leucemie la vârsta de 15 ani în 2006 – şi Pier Giorgio Frassati, considerat un model de caritate, decedat în 1925.

Canonizarea – etapa finală către sfinţenie în Biserica Catolică, care urmează după beatificare – este rezultatul unui proces îndelungat şi poate fi aprobată numai de papă. Ea impune trei condiţii: să fi murit de cel puţin cinci ani, să fi dus o viaţă creştină exemplară şi să fi săvârşit cel puţin două minuni.

Știri de azi | Basistul trupei Limp Bizkit, Sam Rivers, a murit. El avea doar 48 de ani - Știri de azi |

Basistul trupei Limp Bizkit, Sam Rivers, a murit. El avea doar 48 de ani

Știri de azi | Hamas pregătea un atac împotriva civililor din Gaza, susţine Departamentul de Stat - Știri de azi |

Hamas pregătea un atac împotriva civililor din Gaza, susţine Departamentul de Stat