Apartamentele papale ocupă ultimul etaj al palatului, o clădire din secolul al XVI-lea care are vedere spre Piaţa Sfântul Petru. Acestea cuprind aproximativ 10 camere, inclusiv un dormitor, o bibliotecă privată şi un birou, o sufragerie, o bucătărie şi o capelă.
Lucrările de renovare a palatului sunt în curs de desfăşurare, iar Leon se va muta la scurt timp după liturghia de întronizare ca papă, duminică, a declarat pentru Reuters un înalt oficial al Vaticanului, care a dorit să rămână anonim.
Un alt oficial a declarat că Vaticanul consideră că va fi mai uşor să asigure securitatea noului papă în palat decât în hotelul în care locuia Francisc.
Leon, fostul cardinal Robert Prevost, este primul papă din Statele Unite şi a fost ales pontif la 8 mai, în urma unui scurt conclav al cardinalilor.
Papa locuieşte în prezent într-un apartament pe care îl folosea anterior în clădirea care găzduieşte biroul doctrinar al Vaticanului, lângă Bazilica Sfântul Petru.
Papa Francisc a murit la 21 aprilie, după ce a condus Biserica timp de 12 ani.