Clubul Tottenham Hotspur, la care este legitimat Radu Drăguşin, a anunţat că Fabio Paratici revine în funcţia de director sportiv, la doi ani şi jumătate după ce a fost suspendat de FIFA, relatează BBC.
Paratici va ocupa funcţia de director sportiv împreună cu Johan Lange şi va superviza strategia fotbalului masculin al Spurs, inclusiv dezvoltarea performanţelor, scoutingul şi recrutarea.
El a demisionat din funcţie în aprilie 2023, după ce apelul său împotriva unei suspendări de 30 de luni din partea FIFA pentru nereguli financiare a fost respins de cea mai înaltă instanţă sportivă din Italia.
Oficialul a fost suspendat după ce gruparea Juventus, unde a fost director sportiv şi director general înainte de a se alătura echipei Tottenham în 2021, a fost găsită vinovată de fraudă contabilă şi a primit o penalizare de 10 puncte în Serie A.
Luna trecută, un judecător din Roma a acceptat cererea de negociere a pedepsei formulată de Paratici şi alţi foşti directori ai Juventus, ceea ce înseamnă că acesta nu va trebui să execute o pedeapsă de 18 luni de închisoare.
În Italia, înţelegerile judiciare nu implică recunoaşterea vinovăţiei sau acceptarea răspunderii.