Parchetul de pe lângă Tribunalul București: Femeie în vârstă de 39 de ani, acuzată că ar fi omorât un medic anestezist, reținută de procurori

O femeie de 39 de ani a fost reținută de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București (PTB), fiind acuzată că ar fi ucis cu un cuțit un medic anestezist în locuința acestuia și ar fi incendiat imobilul după comiterea faptei.

Potrivit unui comunicat transmis luni de PTB către AGERPRES, în contextul interesului public privind uciderea medicului anestezist și incendierea locuinței sale, procurorii au anunțat că duminică au pus în mișcare acțiunea penală împotriva femeii de 39 de ani pentru infracțiunile de omor, distrugere și furt calificat.

Anchetatorii au stabilit, pe baza probelor, că în seara zilei de 31 martie, în jurul orei 21:00, aflându-se în locuința victimei – un bărbat de 72 de ani din Sectorul 3 al Capitalei -, femeia ar fi folosit un cuțit pentru a-l înjunghia în mai multe zone ale corpului, provocându-i multiple plăgi, inclusiv o plagă toracică anterioară care i-a afectat inima. Ulterior, aceasta ar fi sustras telefonul victimei și, folosind substanțe și materiale inflamabile, ar fi incendiat apartamentul înainte de a părăsi locul faptei.

‘La fața locului au intervenit pompierii, care au extras victima din locuință și au lichidat incendiul. În ciuda manevrelor de resuscitare aplicate, personalul medical a constatat decesul victimei’, se precizează în comunicat.

În urma investigațiilor efectuate pe parcursul a cinci zile, inculpata a fost identificată, iar cu ocazia percheziției domiciliare din ziua de duminică aceasta a fost depistată la locuința sa din comuna Ștefăneștii de Jos, județul Ilfov, menționează procurorii, care adaugă că femeia a fost reținută pentru 24 de ore, iar în cauză a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul București cu propunere de luare a măsurii arestării preventive pentru 30 de zile.

Phenianul pare să accelereze eforturile pentru desemnarea fiicei liderului Kim Jong-un drept succesoare a acestuia(Seul)

Iranul anunţă că a răspuns la propunerea de armistiţiu: „Am formulat propriile noastre cerinţe”