Parchetul din Seul a cerut o pedeapsă de patru ani de închisoare pentru internaţionalul Hwang Ui-Jo. El este acuzat că şi-a filmat partenerele, fără consimţământul lor

Parchetul din Seul a cerut o pedeapsă de patru ani de închisoare pentru internaţionalul sud-coreean Hwang Ui-Jo. Fostul jucător de la Girondins Bordeaux este acuzat că a filmat relaţiile sexuale cu partenerele sale fără consimţământul acestora.

Procesul său a avut loc miercuri la Tribunalul Districtual Central din Seul şi el va fi primi condamnarea la 18 decembrie. „Nu voi mai face nimic greşit în viitor. Îmi cer sincer scuze victimelor care au fost afectate de acţiunile mele şi îmi pare profund rău pentru orice dezamăgire pe care aş fi putut-o provoca”, a declarat bărbatul în vârstă de 32 de ani, care este acuzat că şi-a filmat ilegal relaţiile sexuale cu două partenere în patru ocazii, între iunie şi septembrie 2022, fără consimţământul acestora.

Conţinutul acestor videoclipuri a fost distribuit pe reţelele sociale de cumnata lui Hwang Ui-Jo în luna iunie a anului trecut, cu scopul de a-l şantaja. Hwang Ui-Jo a depus plângere împotriva acesteia, iar între timp a fost condamnată la trei ani de închisoare, după cum a relatat BBC.

Recrutat în vara anului 2019 de la Gamba Osaka, Hwang Ui-Jo a marcat 29 de goluri în 98 de apariţii pentru Girondins Bordeaux (2019-2022), înainte de a trece pe la Nottingham Forest, Olympiacos, FC Seul, Norwich şi, în cele din urmă, clubul turc Alanyaspor, cu care este sub contract până în iunie 2025.

Imagini cu o maşină care circulă pe contrasens, apărute în mediul online / ”Unde te bagi aşa? Dacă eşti Bianca Drăguşanu trebuie să te bagi pe contrasens?”, spune cel care filmează / Poliţia face verificări – VIDEO

Iranul consideră improbabil un atac al Israelului asupra siturilor sale nucleare