Parchetul European ‘seceră’ agricultura din România: Cel mai mare oier, reținut de oamenii lui Kovesi; prejudiciu imens

 

Opt suspecți, printre care Dumitru Andreșoi, au fost ridicați azi-noapte de polițiștii DGA și duși pentru audieri la biroulParchetului European ( EPPO) din Timișoara, în cadrul unei anchete privind fraude masive cu fonduri europene. Potrivit surselor judiciare, Andreșoi ar fi organizat un mecanism complex de obținere ilegală de subvenții între 2018 și 2023, prin încheierea unor contracte de arendă pentru terenuri din județele Hunedoara, Arad, Timiș, Harghita, Covasna, Vâlcea, Brașov și Cluj. Deși erau în mare parte terenuri împădurite, neeligibile pentru subvențiile destinate pășunilor, “regele oilor” a găsit o metodă de a beneficia de fonduri, potrivit Antena 3 CNN.

Andreșoi ar fi instruit angajați să identifice terenuri eligibile în aceeași comună, declarând la APIA că a arendat acele parcele, deși nu avea niciun titlu legal. Ancheta a relevat că 85% din suprafețele declarate la APIA nu se potriveau cu cele arendate oficial. Timp de mai mulți ani, APIA Hunedoara ar fi aprobat subvențiile pentru aceste suprafețe.

În plus, Andreșoi depusese recent documentele pentru a obține alte opt milioane de lei din subvenții, însă procurorii au blocat plata, considerând că în acest caz e vorba doar de o tentativă de fraudare. Documentele au fost depuse pe numele mamei sale, în vârstă de 85 de ani. Cu un istoric de condamnare cu suspendare pentru evaziune fiscală, Andreșoi a atras atenția recent și prin planul său de a achiziționa un vapor de cinci milioane de euro pentru exportul de ovine. Azi, procurorii vor cere arestarea preventivă a celor trei reținuți.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Ședință importantă la Guvern: Se iau decizii drastice pentru banii alocați instituțiilor

Societatea Studenţilor la Medicină din Bucureşti organizează o nouă campanie de donare de sânge