Parisul consideră că o vizită a lui Putin la Budapesta este ”utilă” doar ”dacă permite un armistiţiu imediat şi fără condiţii” în Războiul din Ucraina

Știri de azi | Parisul consideră că o vizită a lui Putin la Budapesta este ”utilă” doar ”dacă permite un armistiţiu imediat şi fără condiţii” în Războiul din Ucraina - Știri de azi |
#image_title

O vizită la Budapesta a preşedintelui rus Vladimir Putin pentru a se întâlni cu omologul său american Donald Trump este ”utilă” numai dacă permite o încetare a focului ”fără condiţii” în Ucraina, apreciază luni ministrul francez de Externe Jean-Noël Barrot, relatează AFP.

Această întâlnire între cei doi preşedinţi este ”utilă”, dar ”să fim clari, prezenţa lui Vladimir Putin pe teritoriul Uniunii Europene (UE) nu are sens decât dacă permite intrarea în vigoare a unui armistiţiu imediat şi fără confiţii”, a declarat şeful diplomaţiei franceze luni, la Luxemburg, unde s-au reunit miniştrii de Externe ai statelor membre UE.

Preşedinţii american Donald Trump şi rus Vladimir Putin urmează să se întâlnească în capitala Ungariei într-un al doilea summit în vederea căutării unei soluţii la Războiul din Ucraina.

Un prim summit, la Anchorage, în Alaska, nu a permis vreun progres către un armistiţiu sau o pace durabilă în Ucraina, invadată la scară mare de Rusia la 24 februarie 2022.

Întrebată despre perspectivele acestui nou summit americano-rus, şefa diplomaţiei UE Kaja Kallas a fost foarte prudentă.

”Problema dacă  asta va vreun rezultat”, a declarat Kaja Kallas la Luxemburg.

Ea ia- cerut preşedintelui american Donald Trump să exercite presiuni asupra Moscovei.

”Rusia nu negociază decât atunci când este supusă presiunilor. Deci, sperăm ca preşedintele Trump să facă la fel”, a declarat ea.

Știri de azi | Nicuşor Dan: Reforma pensiilor magistraţilor rămâne o prioritate / Nu este o poziţionare împotriva magistraţilor, ci corectarea unei prevederi anormale / Va fi redactat un nou text legislativ - Știri de azi |

Nicuşor Dan: Reforma pensiilor magistraţilor rămâne o prioritate / Nu este o poziţionare împotriva magistraţilor, ci corectarea unei prevederi anormale / Va fi redactat un nou text legislativ

Știri de azi | Explozie la bordul unui vas care transporta GPL în Golful Aden. Doi marinari sunt daţi dispăruţi. Misiunea UE avertizează că incidentul reprezintă un pericol pentru navigaţia din zonă - Știri de azi |

Explozie la bordul unui vas care transporta GPL în Golful Aden. Doi marinari sunt daţi dispăruţi. Misiunea UE avertizează că incidentul reprezintă un pericol pentru navigaţia din zonă