Deputatul USR Adrian Echert a afirmat, joi seară, în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, că formațiunea pe care o reprezintă a vrut un buget pentru oameni, nu pentru privilegiați.
‘Vreau să le spun românilor de acasă ce a vrut USR de la acest buget, pentru că s-au ocupat destul corurile de fluierași să manipuleze în legătură cu ce nu am fi vrut. Am vrut un buget pentru oameni, nu pentru privilegiați, un buget responsabil și construit pe reguli clare. Am spus că nu acceptăm majorități paralele și nu votăm măsuri care nu au fost agreate în coaliție și că nu votăm măsuri care cresc deficitul. Acestea sunt cele trei lucruri pe care le-am spus foarte clar încă de la început și pe care USR le-a respectat’, a transmis parlamentarul.
Acesta a acuzat PSD că a încercat să forțeze măsuri ‘fără acoperire’, creând o criză artificială.
‘Ce am văzut noi în ultimele zile? O criză artificială, fabricată politic, în care PSD a încercat să forțeze măsuri fără acoperire și să joace politic la două capete, inclusiv cu AUR. Astăzi avem un compromis. Un compromis necesar, pentru că România are nevoie de stabilitate și pentru că există oameni care au nevoie de sprijin acum. Dar să fim corecți, acest compromis nu rezolvă problema, doar o amână. Pentru că atunci când amâni plăți legale, cum sunt cele către magistrați, nu faci economie. Muți nota de plată doar în viitor. Miza despre asta trebuie să fie. Despre viitor, nu doar despre astăzi. România nu duce lipsă de taxe. România duce lipsă de reforme. Avem instituții care pot fi desființate, cheltuieli care pot fi tăiate, risipă care trebuie oprită, proiecte pentru care USR a venit deja cu soluții și care ar economisi sute de milioane de lei. Dar pentru asta e nevoie de curaj, nu de jocuri politice, cum ați făcut’, a afirmat deputatul USR.
Dezbaterile asupra bugetului de stat pe anul 2026 au început, joi seara, în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului.
La dezbaterile generale au participat premierul Ilie Bolojan și membri ai Guvernului.
Citeşte şi:
* LIVE UPDATE Parlament – buget2026/ Şedința plenului reunit în care se dezbate bugetul de stat pe 2026


