Parlament-buget2026/Ivan: România nu se află în situația de a nu avea suficienți combustibili, în momentul de față

Situația din Strâmtoarea Ormuz este un subiect extrem de delicat, dar, în momentul de față, România nu se află în situația de a nu avea suficienți combustibili – nici motorină, nici benzină, nici gaze naturale, a declarat, marți, la dezbaterile din comisiile de buget-finanțe din Parlament, ministrul Energiei, Bogdan Ivan.

‘Referitor la situația din Strâmtoarea Ormuz, e un subiect extrem de delicat la nivelul miniștrilor Energiei, la nivelul Uniunii Europene, la nivelul relațiilor directe pe care le am cu Agenția Mondială a Energiei. Am purtat mai multe discuții cu președintele Agenției Mondiale a Energiei, Fatih Birol, pentru a vedea care sunt tendințele mondiale. În momentul de față, România nu se află în situația de a nu avea suficienți combustibili – nici motorină, nici benzină, nici gaze naturale. Nu suntem în situația în care să spunem că depindem în mod direct de importurile care trec prin Strâmtoarea Ormuz, dar este evident că suntem afectați de valul internațional de creștere a prețului barilului de petrol și a tonei de motorină (…) în ultimele 15 zile o tonă de motorină cu 70%, tona de benzină cu 35%, iar prețul barilului de petrol vedem deja că are un platou în jurul cifrei de 100 dolari, de la 60 de dolari, ceea ce reprezintă o provocare uriașă. Deja, Agenția Mondială a Energiei a ieșit cu o infuzie de 400 de milioane de barili în piață, mai mult decât dublul cantității scoase în piață în momentul crizei războiului din Ucraina din 2022, când a scos 183 de milioane de barili în piață. Cu această infuzie, tot avem o tendință de creștere. E o situație extrem de complicată’, a menționat Ivan.

Potrivit oficialului, stocurile de carburant pe care le are România, la ora actuală, se ridică la 2,1 milioane de tone, echivalent petrol, din care peste jumătate sunt în țară.

‘În momentul de față, România are aproximativ 2,1 milioane de tone de carburanți echivalent petrol, în formula în care 56% din aceste stocuri sunt pe teritoriul României, iar diferența în afara ei. Ce este extrem de important este legat de declararea situației de criză în acest domeniu, prin care vei putea să ajungi, ca stat, prin decizia ministerului de resort, fie că vorbim în momentul de față de piața produselor petroliere, să oprești exporturile temporar din producția ta internă, cu excepția solicitărilor din partea NATO. România, astăzi, a prioritizat prin Oil Terminal tot ce înseamnă agenți economici români, tot ce înseamnă procesare, cu prioritate a solicitărilor lor, tocmai pentru a ne asigura că avem lichiditate în piață. Suntem mult mai stabili decât foarte mulți dintre vecinii noștri. Asta pot să vă spun cu certitudine în momentul de față’, a afirmat Bogdan Ivan.

Oficialul a punctat faptul că, în această perioadă, companiile din România și populația au cumpărat o cantitate de carburanți de patru ori mai mare pentru crearea de stocuri.

‘Suntem în legătură directă cu absolut toți partenerii noștri comerciali clasici sau noii parteneri comerciali, cu care încercăm să diversificăm la maximum rutele de aprovizionare cu petrol crud și cu produse petroliere derivate la nivelul țării noastre. În plus, la nivelul terminalului în care Ministerul Energiei este acționarul majoritar, am intrat în situația în care am schimbat destinația mai multor depozite care aveau ca și obiect de activitate benzina și petrolul crud înspre motorină, unde este cea mai mare nevoie și necesitate. În primele zece zile de la izbucnirea acestui conflict militar, românii și companiile din România au cumpărat de patru ori mai mult decât în orice altă perioadă în ultimul an de zile, pentru că au dorit să-și facă stocuri. Evident că acele stocuri trebuie înlocuite și din acest punct de vedere avem avantajul unor rute diversificate și a faptului că nu depindem integral, dar efectul pe orizontală la nivel mondial al creșterii barilului ne afectează’, a susținut ministrul de resort.

În ceea ce privește sistemul de termoficare la nivel național, Ivan a anunțat că un studiu comandat și realizat cu Banca Mondială va evalua situația în toate cele 27 de municipalități, iar concluziile vor fi publicate în luna aprilie a acestui an.

‘Am comandat la finalul anului trecut un studiu făcut împreună cu cei mai buni specialiști pe care îi are Banca Mondială la nivel internațional și în Europa, prin care am evaluat situația termoficării la toate cele 27 de municipalități din țara noastră pentru a vedea unde mai este fezabil să avem sistem centralizat de încălzire, unde avem nevoie să instalăm un anumit tip de centrală. De exemplu la nivelul Bucureștiului, la nivelul Craiovei, unde avem probleme foarte mari cu instalații vechi de mai bine de 50 de ani, unde putem să instalăm CAF-uri (Cazane de Apă Fierbinte, n.r.) pentru a optimiza tot ce înseamnă rețeaua de transport și distribuția agentului termic. Din acest punct de vedere, undeva în luna aprilie o să avem finalizat acest raport și vom ști cu exactitate unde trebuie să investim cât și cum pentru a ne asigura că avem eficiență’, a subliniat Bogdan Ivan.

Demnitarul a adăugat că ‘dacă o să avem o tendință de deconectare în anumite orașe, evident că nu este eficient și sustenabil din punct de vedere economic pentru următorii 30 de ani o astfel de investiție’. ‘Este evident că nu o să vină nici ministerul, nici Uniunea Europeană ca să investească într-un sistem care nu are fiabilitate din punct de vedere economic’, a spus Ivan.

Bugetul Ministerului Energiei pentru anul 2026 a primit, marți, aviz favorabil din partea comisiilor de buget-finanțe din Parlament, cu 36 de voturi ‘pentru’, 11 voturi ‘împotrivă’ și nicio abținere.

Potrivit propunerii bugetare, în anul 2026, Ministerul Energiei are o alocare în valoare de 10,181 de miliarde de lei – credite de angajament, în creștere cu 24,06% față de execuția preliminată din 2025, precum și de 19,716 miliarde de lei – credite bugetare, mai mult cu 268,63%, raportat la perioada de referință.

Citeşte şi:

* LIVE UPDATE Comisiile reunite de buget-finanţe dezbat bugetul de stat pe anul 2026 

Parlament – buget2026/ Bugetul ORNISS – aprobat de Comisiile de buget-finanțe

Parlament – buget2026/ Bugetul ANRSPS – aprobat de Comisiile de buget-finanțe