Actuali parlamentari, primari, antreprenori, medici, profesori, foşti diplomaţi, dar şi pensionari, fermieri, un agent poştal, o casnică, o cosmeticiană, o manichiuristă, un pizzer sau un barman candidează la alegerile din 1 decembrie pentru a reprezenta judeţul Alba în Camera Deputaţilor sau în Senat.
Mulţi dintre candidaţi nu au nicio legătură cu judeţul Alba, nefiind născuţi şi nici având domiciliul aici, potrivit documentelor afişate la avizierul Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană Nr. 1 Alba.
Astfel, sunt partide care au pe liste doar persoane domiciliate în Bucureşti.
Este cazul Partidului Alternativa pentru Demnitate Naţională, unde atât cei trei candidaţi la Senat, cât şi cei cinci de pe lista pentru Camera Deputaţilor locuiesc în Bucureşti. Lista la Senat este deschisă de un diplomat din Republica Moldova, Iulia Gorea-Costin.
Pe lista candidaţilor pentru Senat depusă de Partidul Social Democrat Unit se află o bucureşteancă, iar pe cea de la Camera Deputaţilor fiind tot doi locuitori din Bucureşti.
O bucureşteancă vrea să reprezinte Partidul Sănătate Educaţie Natură Sustenabilitate în Camera Deputaţilor.
Partidul Noua Românie a depus o listă pentru Camera Deputaţilor cu un candidat domiciliat în judeţul Dolj, pe cea pentru Senat aflându-se unul din judeţul Olt.
Partidul Dreptate şi Respect în Europa pentru Toţi are doi candidaţi la Camera Deputaţilor, unul din Mureş, celălalt din judeţul Hunedoara, iar la Senat tot doi candidaţi pe listă, din care unul din Timiş.
Partidul Social Democrat Independent are un hunedorean în fruntea listei la Senat.
Un pensionar din judeţul Timiş candidează la Senat din partea Partidului Patrioţii Poporului Român.
Lista celor de la Forţa Dreptei are pe primele două poziţii doi hunedoreni, la Senat primul loc pe listă revenindu-i lui Liviu Petrina, din Snagov, fost diplomat, secondat de un clujean.
Partidul Oamenilor Tineri are pe lista pentru Camera Deputaţilor pe primul loc un antreprenor din Deva, pe lista pentru Senat fiind trei consăteni din comuna Săsciori.
O profesoară de limba engleză din Cluj, dar născută în Alba candidează la Camera Deputaţilor din partea REPER, la Senat fiind un inginer geolog din Cugir.
Partidul Ecologist Român are doar câte un candidat pe fiecare listă, ambii cu acelaşi nume de familie şi cu domiciliul în acelaşi sat din Alba.
Din cele şapte persoane înscrise pe lista Partidului S.O.S. pentru Camera Deputaţilor, cinci sunt femei, iar la Senat, din cei patru candidaţi, trei sunt pensionari. Prima poziţie pe lista pentru Camera Deputaţilor este ocupată de Ioan-Gruia Bumbu, care a condus în trecut Agenţia Naţională pentru Romi.
Un antreprenor din Alba Iulia, Călin Pădurean, vrea să ajungă în Senat din partea Partidului Phralipe al Romilor.
Alianţa Naţional Creştină – PANC are listă doar la Camera Deputaţilor, cu doi pensionari printre cei trei candidaţi.
Partidul Naţional Conservator Român deschide lista pentru Camera Deputaţilor cu un administrator din Arieşeni, iar la Senat cu Marius-Adrian Haţegan, din Alba Iulia.
Deputatul Alin Ignat, fost membru al PNL, candidează la Camera Deputaţilor din partea Partidului România în Acţiune, la Senat prima poziţie revenind avocatei Codruţa Şuteu.
UDMR deschide lista pentru Camera Deputaţilor cu doi primari, Csegezi Edith-Susana, din Lunca Mureşului, şi Deak-Szekely Szilard-Levente, comuna Rimetea, iar la Senat cu viceprimarul municipiului Aiud, Fulop Szabolcs-Simon.
Senatorul Călin Matieş (fost PSD) ocupă prima poziţie pe lista AUR la Camera Deputaţilor, lista pentru Senat fiind deschisă de senatorul Andrei Emil Dîrlău, din Argeş.
Atât la Camera Deputaţilor, cât şi la Senat, lista USR este deschisă de către o femeie, Dana Nanu, fost consilier local din partea PSD, respectiv Cosmina Mariş, asistent social.
Din partea PSD candidează la Camera Deputaţilor un antreprenor, Voicu Vuşcan, urmat pe listă de un medic stomatolog, Adrian Bara, şi de avocata Iulia Fabian-Mărincean, toţi trei intraţi în politică în acest an. La Senat, lista este deschisă de preşedintele PSD Alba, Corneliu Mureşan, secondat de deputatul Beniamin Todosiu, fost lider al USR Alba.
Deputatul liberal Florin Roman vrea un al treilea mandat în Parlament, el fiind urmat de un necunoscut practic până la anunţarea oficială a candidaţilor, Radu Alexandru, de 30 de ani, şi de fostul ministru PSD al Culturii, Daniel Breaz, rectorul Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia. La Senat, după invalidarea de către justiţie a candidaturii primarului din Zlatna, Silviu Ponoran, prima poziţie pe lista PNL a revenit actualului senator Claudiu Răcuci.
În total candidează în Circumscripţia Judeţeană Nr. 1 Alba 91 de persoane la Camera Deputaţilor şi 54 la Senat.
Judeţul Alba va avea şapte mandate de parlamentar, din care cinci de deputat şi două de senator. AGERPRES/ (AS – autor: Marinela Brumar, editor: Karina Olteanu, editor online: Anda Badea)