Parlamentare2024/ Bihor: Senatoarea Arina Moş şi fostul prefect Dumitru Ţiplea, primii pe lista PNL la Cameră

Primii doi candidaţi PNL Bihor penru Camera Deputaţilor, actualul senator Arina Moş şi fostul prefect Dumitru Ţiplea, şi-au prezentat, joi, programele pe care le vor susţine în campania electorală şi intenţiile de activitate ca viitori parlamentari.

Cei doi au fost prezentaţi de liderul PNL Oradea, Florin Birta, primar al municipiului Oradea, şi acesta pe lista pentru alegerile parlamentare, dar pe ultima poziţie.

„Arina Moş şi Dumitru Ţiplea sunt două personalităţi care şi-au dovedit competenţele şi dedicarea pentru comunitatea noastră, iar experienţa lor le va permite să fie adevăraţi ambasadori ai dezvoltării Bihorului şi Oradiei, la nivel central. Cu doamna Arina Moş am colaborat încă din anul 2008, când ne-am început activitatea la Primăria Oradea, fiind consilieri ai primarului de atunci Ilie Bolojan. Fostul prefect Dumitru Ţiplea a reuşit să treacă Oradea şi judeţul Bihor printr-o perioadă foarte dificilă, cu pandemie. Prefectul a fost un partener de echipă pentru proiectele oraşului şi ale judeţului. Sunt convins că echipa noastră, condusă de Ilie Bolojan, va reprezenta un sprijin esenţial pentru toate proiectele noastre de dezvoltare”, a afirmat Florin Birta.

Senatoarea Arina Moş, fost director al DASO şi viceprimar al Oradiei, prima pe lista de candidaţi PNL Bihor pentru Camera Deputaţilor, a afirmat că a decis să candideze pentru un mandat la Camera Deputaţilor deoarece vrea să-şi continue proiectele începute în scurtul mandat de numai doi ani în Senat. Jurist de profesie, cu o experienţă de peste 15 ani în administraţia publică locală, ea a arătat că şi-a continuat perfecţionarea în administraţia publică centrală, absolvind ca şefă de promoţie Şcoala de Înalţi Funcţionari Publici şi Colegiul Naţional de Apărare. În Senat a făcut parte din două „comisii „grele”, a spus ea, Comisia juridică şi cea de administraţie publică.

„Rolul meu de parlamentar este de a iniţia proiecte legislative care să deblocheze anumite situaţii, pentru că, de foarte multe ori, ca director la DASO sau ca viceprimar, citeam legile şi îmi spuneam că nu sunt destul de clare. Mi-am propus ca legislaţia pe care o voi promova să nu dea bine ca număr, ci să fie uşor de aplicat, transparentă. Şi am reuşit să deblochez anumite situaţii. Pe de altă parte, sarcina noastră este şi de a-i consilia pe primarii noştri în hăţişurile ministerelor şi de a debloca diverse proiecte utile comunităţii”, a spus Arina Moş.

Ea a precizat că este mai pregătită ca oricând să fie „vocea bihorenilor în Parlamentul României”, pentru a face o politică curată, pentru oameni, în sprijinul tinerilor, al familiilor, al persoanelor cu dizabilităţi pentru o comunitate incluzivă sau al celor vârstnici.

Al doilea candidat PNL pe lista pentru Cameră, Dumitru Ţiplea, cu 20 de ani experienţă în mediul privat şi 10 de ani de activitate în administraţia publică, din care cinci ani ca prefect, a evidenţiat că a câştigat o experienţă bogată, gestionând probleme complexe în judeţ. El a arătat că dincolo de atribuţiile din fişa postului de prefect, a propus foarte multe modificări legislative, din diferite domenii, în parte aplicate. Are deja în „bagajul” de viitor parlamentar peste o sută de acte normative pe care va lucra dacă va fi ales ca deputat.

„Cred că putem face mai transparent actul administrativ şi mai prietenos cu cetăţenii, pentru că în foarte multe situaţii, cetăţeanul este pus pe locul doi sau trei, în urma funcţionarului. Am o experienţă vastă şi o motivaţie puternică în a face lucruri bune pentru bihoreni şi pentru români, în general. Fac parte dintr-o echipă solidă, foarte coezivă, cu bune intenţii şi bună credinţă şi sunt convins că aşa cum am lucrat şi până acum pentru judeţul Bihor, vom lucra în continuare şi în Parlament”, a spus Dumitru Ţiplea. AGERPRES / (A – autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă, editor online: Gabriela Badea) 

Sursa: www.agerpres.ro

Parlamentare2024/ AUR a depus lista de candidaţi pentru parlamentare; George Simion – primul la Camera Deputaţilor

Lia Olguţa Vasilescu îi cere ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, gara din Craiova: Dacă ministerul nu este capabil ca să modernizeze această gară, credem că noi putem să o facem prin eforturile administraţiei publice locale