Un număr de 54 de candidaţi figurează pe listele USR Bucureşti pentru alegerile parlamentare, dintre care 22 sunt femei (10 la Senat şi 12 la Camera Deputaţilor), reprezentând astfel peste 40%.
La Camera Deputaţilor, lista este deschisă de Claudiu Năsui, deputat de Bucureşti, aflat la al doilea mandat. A fost ministru al Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, între ianuarie 2020 şi septembrie 2021. Este de profesie economist, specializat în finanţe, iar înainte de a intra în politică a lucrat în sectorul privat, în consultanţă financiară şi în sectorul bancar. A absolvit Facultatea de Finanţe a Universităţii Paris-Dauphine şi a făcut un master la Universitatea Bocconi, în Italia, tot în domeniul finanţelor. În 2014, a lansat platforma de transparenţă bugetară Open Budget.
A doua pe listă – Cristina Prună este în prezent deputat de Bucureşti, la al doilea mandat. Este economist de profesie, iar, anterior intrării în politică, a studiat şi lucrat în mai multe ţări vest-europene, atât în sectorul privat, cât şi în instituţii europene, se precizează pe site-ul usr.ro. A coordonat programul de guvernare al USR pe zona de energie şi a contribuit la programul pe economie.
Radu Mihaiu, următorul pe lista USR pentru Camera Deputaţilor, a fost primar al Sectorului 2 (între anii 2020 – 2024) şi a deţinut în 2016 funcţia de secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene, responsabil cu digitalizarea. Înainte de a deveni primar, a condus o firmă care dezvolta aplicaţii digitale, fondată în 2006.
Diana Anda Buzoianu, deputat de Bucureşti, a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti. În acei ani, a înfiinţat asociaţia NILS, parte a unei reţele internaţionale. Este vicepreşedintă a Comisiei de mediu din Camera Deputaţilor. În calitate de parlamentar, a iniţiat proiecte privind amenajarea centurii verzi a Capitalei, diminuarea risipei alimentare sau autosesizarea comisiilor de etică din universităţi în cazul abuzurilor.
A cincea pe lista pentru Camera Deputaţilor – Diana Stoica este în prezent deputat de Bucureşti. Specializată în Drept Internaţional Public, a fost consilier al ministrului Sănătăţii Vlad Voiculescu în timpul Guvernului Cioloş şi a coordonat elaborarea Planului de Resuscitare a Sistemului de Transfuzii. A co-fondat Donorium, proiectul care îşi propune să rezolve criza de sânge din România. În calitate de parlamentar, a co-iniţiat mai multe proiecte proiecte de lege pentru diminuarea impactului negativ al jocurilor de noroc.
Oana Silvia Ţoiu este vicepreşedinte al USR şi deputat de Bucureşti. Este, de asemenea, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor şi a condus anterior Comisia de muncă şi protecţie socială, precum şi Comisia pentru tineret şi sport. A fost secretar de stat în Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale în Guvernul tehnocrat.
Alexandru Paul Dimitriu a condus grupul consilierilor locali din Sectorul 5 şi a candidat la primărie. A fost secretar de stat în Ministerul Justiţiei în perioada în care USR s-a aflat la guvernare. Este doctor în drept (tema: Recuperarea creanţelor prin procedura insolvenţei, Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti). A urmat un master la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti şi este licenţiat al Facultăţii de Drept, Universitatea „Nicolae Titulescu”.
Alin-Bogdan Stoica este liderul USR Sector 6. În perioada martie – septembrie 2021 a ocupat funcţia de prefect al Capitalei. Este de profesie jurist. Conform informaţiilor de pe site-ul usr.ro, a fost timp de 10 ani avocat, apoi a lucrat într-una din cele mai mari bănci din România pentru 15 ani, timp în care s-a specializat în dreptul muncii şi dialog social.
Cristian Gabriel Seidler este deputat de Bucureşti la al doilea mandat. În legislatura 2016 – 2020, a fost membru în Comisia de muncă, a iniţiat legea de abrogare a pensiilor speciale ale parlamentarilor şi a obţinut, prin lege, publicarea de două ori pe an a tuturor veniturilor salariale ale angajaţilor la stat. În prezent, este vicepreşedinte al Comisiei pentru muncă din Camera Deputaţilor. Totodată, este şeful de campanie al Elenei Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidenţiale.
***
La Senat, lista candidaţilor USR Bucureşti este deschisă de Clotilde Armand, fost primar al Sectorului 1. Este membru fondator al partidului Uniunea Salvaţi România, iar în perioada 2019 – 2020 a fost europarlamentar USR PLUS. Născută în Franţa, a absolvit Massachussetts Institute of Technology şi Ecole Centrale din Paris. În 1999, s-a stabilit în România. A lucrat în 2002 pentru compania Airbus în Franţa şi în Germania, iar din 2005 a condus divizia din Bucureşti a companiei de distribuţie GDF Suez, pentru ca din septembrie 2013 să conducă diviziile din Bulgaria şi România ale companiei de inginerie Egis.
Cristian Ghinea a fost ministru al Fondurilor Europene în Guvernul Cioloş şi ministru al Fondurilor Europene în Guvernul Cîţu. În urma scrutinului parlamentar din decembrie 2016, a fost ales deputat de Bucureşti, iar în iunie 2019 a demisionat, optând pentru mandatul de europarlamentar. În calitate de ministru, a fost implicat în elaborarea PNRR, iar ulterior a devenit coordonator al Departamentului de Politici Publice din USR. În ianuarie 2022 a anunţat lansarea proiectului „Monitor PNRR”, un instrument prin care pot fi „urmărite” jaloanele şi ţintele din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României.
Ştefan Pălărie, al treilea pe lista de la Senat, este în prezent senator USR, membru al Comisiei pentru muncă şi al celei pentru învăţământ. A iniţiat proiecte de lege pentru descurajarea plagiatului în tezele de doctorat şi creşterea indemnizaţiilor pentru persoanele cu dizabilităţi. A absolvit Facultatea de Cibernetică de la ASE, un program de master la SNSPA şi programul de Executive MBA al Maastricht School of Management din Bucureşti. A lucrat în mai multe companii multinaţionale în zona resurselor umane, orientându-se ulterior spre training şi consultanţă. Ştefan Pălărie a fondat şi a condus timp de 10 ani ONG-ul „Şcoala de Valori”.
Violeta Alexandru a fost ministru pentru Consultare Publică şi Dialog Social (2016 – 2017) şi ministru al Muncii şi Protecţiei Sociale (2019 – 2020). Fostă membră PNL şi Forţa Dreptei, s-a înscris în USR la finele lunii august. Violeta Alexandru este în prezent deputat, membră în Comisia pentru drepturile omului. Este specializată în politici publice, cu un master în Guvernanţă şi Dezvoltare Instituţională. A fondat Institutul pentru Politici Publice (2001), în cadrul căruia a îndeplinit funcţia de director până în toamna anului 2015.
Simona Spătaru, senatoare de Bucureşti, este de profesie avocat, având specializare în Drept administrativ şi achiziţii publice. A studiat Dreptul în cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii Româno-Americane. Înainte de a intra în politică, Simona Spătaru a susţinut organizaţiile non-guvernamentale, fiind alături de proiecte precum „Plantăm Fapte Bune”, Magic Camp, Declic.
Următoarele locuri pe listele USR sunt ocupate de:
* la Camera Deputaţilor – Mihai Alexandru Badea, Denisa Elena Neagu, Florin Covaci, Alin Gabriel Apostol, Petru Saca, Teodora Stoian
* la Senat – Adina Săniuţă, Anca Alexandra Iordache Sabo. AGERPRES/(AS – autor: Irinela Vişan, editor: Andreea Rotaru, editor online: Anda Badea)