Fostul premier Victor Ponta, candidat la Camera Deputaţilor din partea PSD Dâmboviţa, a declarat, joi, la Târgovişte, că a fost sunat de prieteni din PNL „îngroziţi că la ei se discută că dacă iese Ciucă preşedinte îl pune pe Iohannis premier”.
„Ieri m-au sunat mai mulţi prieteni din PNL, îngroziţi de faptul că: domnule, la noi s-a discutat clar, dacă Ciucă iese preşedinte îl pune pe Iohannis prim-ministru. Şi am zis: sunteţi nebuni? Chiar vreţi să intrăm în faliment? Eu chiar îi felicitam: mă, v-a venit o idee bună cu Bolojan, altul n-aveţi, în afară de Bolojan. Chiar şi Marcel Ciolacu a spus: eu împart puterea şi Bolojan e un om serios. Nu, ce Bolojan? Noi îl punem pe Iohannis prim ministru. Zic: înseamnă că aţi înebunit! Da, în sensul ăsta mă sunau, cumva, spune tu, că noi nu putem să spunem, că această discuţie că Ciucă vine preşedinte şi îl pune pe Iohannis premier e noul nostru scenariu. Şi că el aduce şi pe USR alături şi are sprijin din afară. Cred că nu are sprijin din afară”, a declarat Ponta într-o conferinţă de presă.
Acesta a adăugat că, în opinia lui, ar fi „o catastrofă” ca Iohannis să rămână într-o funcţie de conducere a ţării, iar pe Ciucă l-a caracterizat drept „un fel de Kamala Harris al lui Biden”.
„Cred că e o catastrofă că după 10 ani de Iohannis să continuăm încă cinci ani cu Iohannis şi cu Ciucă, care este un fel de Kamala Harris al lui Biden. Adică au găsit pe cineva mai rău decât Biden, pe Kamala. Au găsit pe cineva, ştiu că nu am voie să spun, dar Trump spunea, ‘more stupid than’ Iohannis, l-au găsit pe Ciucă. Păi, noi suntem chiar stupizi, ca după 10 ani de Iohannis să mai stăm încă cinci ani cu Ciucă preşedinte şi Iohannis prim-ministru?”, a mai spus Victor Ponta.
În conferinţa de presă susţinută la sediul PSD Dâmboviţa, Ponta l-a numit pe actualul preşedinte „leneşul mondial Iohannis”, iar despre scenariul Ciucă preşedinte – Iohannis premier a zis că este „un scenariu de film de groază”.
Victor Ponta a vorbit şi despre efectele rezultatului alegerilor din SUA în România.
„După ce s-a întâmplat în America, eu cred că e prima dată după 20 de ani când avem voie să ne alegem noi preşedintele. Am înţeles că domnul Iohannis trebuia să fie preşedinte. Şi mă întreabă oamenii: de ce trebuia? Pentru că ne-am împrumutat cu 150 de miliarde de euro. Fraierul de Ponta a plătit datoriile lui Băsescu şi aveam deficit scăzut, economie care începuse să funcţioneze, a trebuit să vină Iohannis. Şi acum, când pleacă, suntem împrumutaţi 150 de miliarde de euro, în 10 ani. Dar, prin ceea ce s-a întâmplat în America ieri, cred că e un semnal şi pentru România: Aveţi voie să vă alegeţi preşedintele! Nu mai staţi după noi, să vă spunem noi să îl alegeţi pe Băsescu sau pe Iohannis, alegeţi-vi-l. Şi alegeţi pe cineva care pune România pe primul loc, sigur, în contextul european, în contextul NATO. Dar ce e rău să pui România pe primul loc? Am înţeles că nu am avut voie până acum. Acum avem voie!”, a mai afirmat Ponta. AGERPRES/(A-autor: Cornelia Dumitru, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)