Parlamentul European a dat joi undă verde aplicării acordului comercial încheiat vara trecută între UE și SUA, aprobând suprimarea taxelor vamale pentru majoritatea importurilor americane în UE, dar introducând în același timp numeroase clauze de protecție, relatează AFP.
Eurodeputații au aprobat joi, în cadrul unei minisesiuni plenare a PE de la Bruxelles, poziția legislativului european cu privire la două propuneri privind punerea în aplicare a aspectelor tarifare ale acordului comercial UE-SUA, informează un comunicat al legislativului comunitar.
Dacă vor fi convenite cu Consiliul, textele vor elimina majoritatea tarifelor pentru bunurile industriale provenite din SUA și vor oferi acces preferențial pe piață pentru o gamă largă de produse de pescuit și agricole din SUA, în conformitate cu angajamentele asumate în vara anului 2025 între UE și SUA.
Eurodeputații au consolidat clauza de suspendare propusă, care ar permite suspendarea preferințelor tarifare cu SUA în anumite condiții. De exemplu, Comisia ar putea propune suspendarea totală sau parțială a preferințelor comerciale în cazul în care SUA ar impune tarife suplimentare care depășesc plafonul convenit de 15% sau orice noi taxe asupra mărfurilor provenite din UE.
Clauza de suspendare ar putea fi activată și în cazul în care SUA, de exemplu, ar submina obiectivele acordului, ar discrimina operatorii economici din UE, ar amenința integritatea teritorială a statelor membre, politicile externe și de apărare sau s-ar angaja în constrângeri economice.
Eurodeputații au introdus, de asemenea, o ”clauză de intrare în vigoare” (sunrise clause) care ar însemna că noile tarife s-ar aplica numai dacă SUA își respectă angajamentele. Printre aceste condiții se numără reducerea de către SUA a tarifelor pentru produsele din UE cu un conținut de oțel și aluminiu mai mic de 50%, până la un tarif de maximum 15%.
În plus, pentru produsele UE cu un conținut de oțel și aluminiu de peste 50%, cu excepția cazului în care SUA își reduc tarifele la maximum 15%, preferințele tarifare ale UE pentru exporturile SUA de oțel, aluminiu și produse derivate ale acestora ar înceta să se aplice la șase luni de la intrarea în vigoare a regulamentului.
Membrii PE au convenit, de asemenea, să introducă o dată de expirare a regulamentului principal (sunset clause), respectiv 31 martie 2028. Aceasta ar putea fi extinsă numai printr-o nouă propunere legislativă, care trebuie prezentată în urma unei evaluări aprofundate a impactului efectelor regulamentului.
Potrivit poziției PE, Comisia ar fi însărcinată cu monitorizarea impactului noilor norme și ar putea suspenda temporar noile tarife, în cazul în care importurile din SUA ating un nivel care ar putea cauza prejudicii grave industriei UE, de exemplu în cazul unei creșteri cu 10% a importurilor unui anumit grup de produse.
”Prin votul de astăzi, avem un mandat puternic pentru negocierile cu Consiliul și intenționăm să profităm la maximum de acesta. Eurodeputații vor putea accepta termenii comerciali ai acordului numai dacă regulamentul conține garanții foarte puternice și clare și numai după ce SUA respectă pe deplin termenii acordului. Intenționez să apăr cu fermitate acest mandat în cadrul negocierilor”, a declarat raportorul Bernd Lange, din grupul S&D, citat în comunicat.
”Condițiile sunt clar definite în poziția PE. Acestea includ o clauză de intrare în vigoare care impune respectarea deplină a angajamentelor de către SUA înainte de aplicarea regulamentului, o clauză de caducitate care asigură supravegherea parlamentară deplină a oricărei prelungiri a concesiilor, rămânând, în același timp, conformă cu normele OMC. Orice altă amenințare tarifară sau dacă acordul nu produce rezultate pentru producătorii și consumatorii din UE va duce la expirarea legislației”, a adăugat el.
Cele două acte legislative au fost adoptate cu 417 voturi ”pentru”, 154 ”împotrivă” și 71 abțineri, cel privind ajustarea taxelor vamale și deschiderea contingentelor tarifare pentru importul anumitor mărfuri originare din SUA, și 437 voturi ”pentru”, 144 ”împotrivă” și 60 abțineri, textul referitor la neaplicarea taxelor vamale la importul anumitor mărfuri.


