Parlamentul European a acordat marţi primul său sprijin major pentru euro digital, aprobând poziţia de negociere a Consiliul Uniunii Europene privind o monedă digitală a băncii centrale care să funcţioneze atât online, cât şi offline, transmite Reuters.
Aprobarea este importantă deoarece Banca Centrală Europeană are nevoie de votul legislativ al Parlamentului pentru a putea emite euro digital, ceea ce înseamnă că obiectivul lansării în 2029 depinde de acordul eurodeputaţilor.
Poziţia actuală marchează o schimbare faţă de propunerile anterioare, concentrate exclusiv pe plăţile offline, şi indică o aliniere mai strânsă cu BCE pe tema protejării suveranităţii monetare europene.
BCE dezvoltă euro digital pentru a menţine rolul banilor băncii centrale într-o economie tot mai digitalizată şi pentru a reduce dependenţa UE de furnizorii de plăţi non-europeni.
Relaţiile transatlantice tensionate şi riscurile geopolitice au amplificat temerile privind fragmentarea serviciilor de plăţi şi dependenţa de companii americane precum Visa şi Mastercard, în unele state membre neexistând deloc o reţea de plăţi naţională.
Totuşi, proiectul a întâmpinat rezistenţă din partea lobby-urilor bancare, în special în Germania, iar dezbaterile parlamentare au stagnat timp de peste doi ani.
Marţi, eurodeputaţii au aprobat două amendamente la rezoluţia privind raportul anual al BCE pentru 2025, solicitând ca euro digital să ofere acces egal la servicii de plată şi să funcţioneze ca o nouă formă de bani publici, utilizabilă atât online, cât şi offline. Legislatorii au subliniat că acest instrument este esenţial pentru consolidarea suveranităţii monetare europene, aprofundarea pieţei unice şi reducerea fragmentării plăţilor retail.
”Voturile reprezintă un progres major pentru euro digital”, a declarat Laura Casonato, director de politici la organizaţia Positive Money Europe, afirmând că există acum o majoritate parlamentară clară pentru o formă digitală de numerar sigură şi inclusivă, susţinută de banca centrală.
Parlamentul a cerut, de asemenea, intensificarea monitorizării cripto-activelor, avertizând că trecerea către plăţi digitale controlate doar de operatori privaţi şi non-UE riscă să genereze noi forme de excludere pentru utilizatori şi comercianţi.


