Parlamentul georgian adoptă o lege controversată a ”valorilor familiale” care interzice ”propaganda relaţiilor homosexuale şi incestului” în şcoli şi la televiziune

Parlamentul georgian a adoptat marţi un text de lege privind ”valorile familiale”, care interzice ”propaganda relaţiilor homosexuale şi incestului” în şcoli şi la televiziune denunţat de către Uniunea Europeană (UE) şi organizaţii de apărarea drepturilor omului din cauza faptului că restrânge drepturile minorităţii lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor (LGBT), relatează AFP.

Acest text, similar celui care există în Rusia, a fost adoptat de către deputaţii din Partidul Visul Georgian, aflat la putere – într-un vot boicotat de opoziţie -, un viraj conservator şi anticoccidental al Guvernului.

Adoptarea proiectului de către Parlament ar putea alimenta tensiuni în ţară, odată cu apropierea unor alegeril legislative cruciale, prevăzute la 26 octombrie.

În total, textul a fost adoptat cu 84 de voturi la zero ”împotrivă”, potrivit unei numărători oficiale.

Proiectul de lege a fost adoptat la sfârşitul lui iunie în prima lectură şi a fost validat definitiv marţi.

Textul interzice ”propaganda relaţiilor homosexuale şi incestul” în instituţiile de învăţământ şi în emisiunile de televiziune, dar şi ”adunările şi manifestaţiile” care promovează relaţiile homosexuale.

Uniunea Europeană estima la începutul lui septembrie că acesta ”aduce atingere drepturilor fundamentale ale georgienilor şi riscă să consolideze stigmatizarea şi discriminarea unei părţi a populaţiei”.

Georgia a fost zguduită în ultimele luni de manifestaţii masive împotriva unei legi privind ”influenţa străină”, criticată vehement în Occident, apropiată la rândul ei de legislaţia din Rusia privind ”agenţi străini”, care a concurat la reprimarea oricărei opoziţii în această ţară.

Opoziţia de la Tbilisi acuză Partidul Visul Georgian de faptul că vrea să se apropie de Moscova şi să pună în pericol aderarea la Uniunea Europeană la care speră ţara.

Georgia, o ţară majoritar ortodoxă, a obţinut în decembrie 2023 statutul de stat candidat la aderarea la UE, însă nu au început şi negocieri de aderare.

Georgia aspiră de asemenea să adere la NATO.

Liderii UE au decis în vară o ”oprire” ”de facto” a procesului aderării, în aşteptarea unei schimbări de politică la Tbilisi.

Partidul Visul Georgian acuză la rândul său Occidentul de subminarea ”valorilor tradiţionale”, o formulă folosită cu regularitate de către preşedintele rus Vladimir Putin.

Administraţia Prezidenţială: Klaus Iohannis precizează că îşi va încheia mandatul la termen şi nu intenţionează să demisioneze din funcţia de Preşedinte

Evaluările naţionale de la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2024 – 2025 vor avea loc în luna mai / Primii sunt elevii de clasa a II-a, durata probelor fiind majorată / Modificări