‘Noi, în Statele Unite, am fixat linii roşii clare că ei (Hezbollah) nu vor putea să terorizeze poporul libanez, iar aceasta include participarea la guvernare’, a declarat Morgan Ortagus după o întrevedere cu preşedintele libanez Joseph Aoun.
Ortagus, aflată în prima sa vizită în regiune, a mulţumit Israelului pentru că ‘a învins’ Hezbollah în recentul conflict, în care Israelul a întreprins o invazie terestră în sudul Libanului la sfârşitul lui septembrie.
O încetare a focului a intrat în vigoare la sfârşitul lui noiembrie şi a fost prelungită recent, fiind prevăzut ca forţele israeliene să se retragă din sudul Libanului, iar Hezbollah, la nord de fluviul Litani, la circa la 30 km de frontieră.
Ortagus a reafirmat că planurile pentru o retragere israeliană începând din 18 februarie ar trebui să rămână în vigoare. Vizita sa la Beirut a coincis cu lovituri israeliene în cursul nopţii.
Emisarul adjunct şi-a exprimat de asemenea recunoştinţa faţă de prim-ministrul libanez desemnat, Nawaf Salam, care îşi propune să formeze un guvern fără participarea mişcării Hezbollah.
Libanul a suferit de o paralizie politică în ultimii doi ani şi a fost condus de un guvern interimar.
Partidele politice divizate au reuşit să se pună de acord asupra candidaturii lui Aoun în ianuarie, însă formarea unui guvern este complicată suplimentar de regulile privind participarea diferitelor grupări religioase din ţară.
Hezbollah a activat mult timp ca un stat în stat, jucând un rol dominant în politica libaneză.
Libanul are nevoie urgentă de stabilitate politică pentru rezolvarea problemelor economice şi sociale.